Lichiditatea pietei a mai crescut, ieri, 21 mai, valoarea totala a tranzactiilor depasind din nou 10 milioane de euro. Pe parcursul sedintei de tranzactionare preturile au consemnat fluctuatii destul de numeroase. „Am avut – au apreciat analistii de la KTD Invest – o deschidere in scadere, continuind tendinta manifestata pe parcursul zilei anterioare. Presiunea negativa a venit mai mult din plan extern, pietele de actiuni din America de Nord si Asia inchizind cu scaderi de circa un punct procentual, ceea ce a determinat o deschidere rosie pe pietele europene. Lichiditatea, in deschidere, a fost, insa, redusa, pe toate segmentele de piata. Din pacate, ordinele de cumparare au scazut destul de repede in intensitate si volum, astfel ca in a doua parte a zilei preturile au revenit pe tendinta de scadere, iar la inchiderea pietei majoritatea actiunilor lichide si cu capitalizare ridicata au afisat din nou deprecieri, comparativ cu nivelul de referinta al zilei anterioare”.
Printre titlurile care, totusi, au reusit sa inchida pe crestere se numara Transelectrica, Biofarm, SIF4 Muntenia, Azomures si Zentiva. Actiunile Broker Cluj si SIF1 Banat Crisana au incheiat ziua la acelasi pret ca si luni. Aprecierea pretului actiunilor Azomures merita remarcata, ea depasind 10%, pe fondul unui volum de tranzactionare de 7,4 milioane de actiuni.
Greii pietei, titlurile BRD, SNP si Banca Transilvania au inchis ziua in scadere, de circa un punct procentual. Ca atare indicele BET a scazut cu 0,91%. Sectorul societatilor de investitii financiare a avut o evolutie mixta si, ca atare, scaderea BET-FI a fost mai redusa, de numai 0,62%. (Petru DONE)
Lasă un răspuns