Ca la noi, la nimenea!

Diferența de mentalitate!

• pseudo-jurnal de călătorie n d’ale orașului. în fond, tot despre mediu… (3)

„România este o țară de sate” – scria, în urmă cu vreo cincizeci de ani, părintele reportajului literar, Geo Bogza. Orășeanul din mine s-a revoltat și s-a crezut insultat atunci. Cum?! în Dacia Felix, Caracalla a dat edict de ridicare la rang de municipii a așezărilor urbane Napoca, Apullum (Alba Iulia), Drobeta, cu vreo sută de ani înainte de retragerea aureliană. Ce erau acestea, dacă nu orașe?! Mă socoteam un om umblat. Fusesem la Chișinău, la Tighina, la Focșani, Râmnicu Sărat, Roman, Adjud, Tg. Ocna și, evident, știam Bacăul, pe ale cărui trotuare pavate m-am trezit ridicat pe verticală. Și pe Ardealului și pe General Averescu erau numai trotuare. Străzile erau doar pietruite. în afara vîntului, nu ridica nimeni praful drumului. Nici birjele cu un cal, nici leneșele care trase de boi nu stîrneau praful în urma lor.
Pînă la venirea nemților, ca aliați ocupanți, al căror comandament s-a instalat în clădirea „Liceului de Fete”, azi – „Colegiul Național Vasile Alecsandri”, pe strada General Averescu, treceau un tractor cu roțile de fier făcînd un zgomot infernal, dar și un automobil aparținînd dr. Pătrășcanu. Ideia de oraș se asocia cu iluminatul public, cu Casa de Apă, cu Hala Centrală, cu sirena de la Letea care suna de trei ori pe zi – la 6,00, la 14,00 și la 22,00 fix; cu uzina electrică din spatele Prefecturii, cu cinematografele Mărăști (Teatrul Bacovia), Fortuna, Fantasio și Lux etc. Se mai asocia cu ideia de oraș prezența pe străzi a unei sacale, din care un om al primăriei, cu tulumba uda, zilnic, strada. Și tot zilnic vedeam și măturători cu cele cuve pe două roți. Acestea din urmă supraviețuiesc. Au avut puterea să înfrunte timpul. Numai că orașul nu mai este același. Crescînd în dimensiuni, atît pe orizontală cît și pe verticală, și-a pierdut identitatea. Bună parte a satului s-a mutat la oraș, dar nu cea mai bună parte a satului, ci pleava adusă de industrializarea forțată. Orașul a devenit un sat mai mare în care, ca în orice „democrație”, s-a impus mentalitatea sărăntocului împins cu de-a sila spre oraș, adică mentalitatea plebeică, majoritară, care și-a pus pecetea pe viața fără stil a orașului. O mostră ne-a oferit-o în ultimele zile televiziunea cu izbitoarele contraste între București-Ferentari-Doamnei: cîtă mizerie, ce promiscuitate, ce primitivism! – și Miami-Florida, SUA. Subiectul a fost dezbătut, nu la el vreau să mă refer. Ci la cele două modele urbane. Diferența de peisaj înseamă, de fapt, diferența de mentalitate de la cetățeanul de rînd pînă la înalta autoritate urbană.
Ceea ce se vede în Canada în materie de urbanism seamănă perfect cu ce se vede în marile centre urbane ale Europei – de la țările baltice pînă în Portugalia. Ne-a intrat în limbaj – de o bună bucată de vreme – ca termen de comparație, Europa. Tot ce facem sau ne facem că facem – am în vedere politica la vîrf – ne place să spunem că este sau trebuie să fie european. Are Guvernul un ministru al mediului care, sărmana femeie, vorbește așa de frumos despre ce face Europa pentru mediu încît te înduioșează pînă la lacrimi. Dar e de-a dreptul chioară cînd trece cu limuzina ministerială prin București și nu vede că sectoare întregi se înnăbușă de gunoiul menajer de pe străzi, de pe spațiile verzi, dintre blocuri, unde cîinii comunitari și șoarecii forfotesc în voia cea bună. Avem minister al mediului, avem ministru bine pomădat, dar primăriile de sectoare au utilaje și măturători!
Timp de aproape un an am vînturat Vancouverul de-a lungul și de-a latul, dar n-am văzut picior de măturător pe străzi. Nici ziua, dar nici noaptea. Și cu toate acestea orașul este curat, cu spațiile verzi îngrijite, cu toate lucrurile publice întregi și în perfectă stare de funcționare. Știind cum e pe la noi, vă veți întreba cum de e posibil?! Este! Ca orice stat civilizat, Canada are cetățeni care respectă legile țării în care trăiesc. Toți proprietarii de case, de blocuri, de terenuri, de instituții etc. au obligația să îngrijească spațiul public din dreptul proprietăților lor. Și o fac. Dimineața fac mai întîi curățenie pe trotuare și rigole, pe spațiile verzi de la stradă și apoi se ocupă de interioare. Mașinile specializate ridică zilnic gunoiul gata selectat de locatari. La blocuri gunoiul menajer se lasă la tomberon numai în pungi de plastic legate. Hîrtia și cartoanele au tomberoane separate. Capsulele de aluminiu și anumite pet-uri și sticle sînt recuperate și reciclate. în case, pubele inscripționate sînt pe categorii. Gunoiul menajer este ridicat de o mașină, iar dacă sînt lemne și alte resturi forestiere este o altă mașină care trece și le ia. (Cu toate acestea, nu ești scutit de a vedea dimineața pahare de unică folosință de la ceai, cafea, înghețată sau mucuri de țigări aruncate pe stradă). Parcările de la marile complexe comerciale sînt în grija administrațiilor respective. Și aici este ordine și curățenie…
Nu-i așa că pentru orice român cu o brumă de educație civică e de mirare că un oraș așa de mare poate fi curat fără să aibă un singur măturător plătit din bani publici?! Văzîndu-mă atît de cătrănit de situația de pe la noi, un bun amic m-a întrebat, nu fără scepticism: ce-ai face dacă ai fi edilul șef al orașului? âmi rezerv dreptul de a-mi aduna gîndurile, și intențiile, pe care să vi le prezint într-o viitoare întîlnire cu cititorii. (Valeriu TRAIAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!