Copiii de la Centrul de plasament pentru copilul cu dizabilități au avut, ieri dimineață, supriza să-l aibă printre ei pe Moș Crăciun. De fapt, au fost vreo 30 de „moși”, elevi în clasa a V-a la Școala „Al. I. Cuza”. „Copiii au fost foarte entuziasmați cînd le-am propus să strîngă hăinuțe, dulciuri și jucării pentru orfani. Deși copiii din centru sînt cu handicap foarte sever, elevii s-au comportat foarte bine. Au fost un pic surprinși, dar au înțeles că există și astfel de copii, care au nevoie de ajutor”, ne-a declarat profesoara Mihaela Ioana, psihologul Școlii „Al. I. Cuza”, care, împreună cu profesoara Cristina Nițoi, a coordonat toată acțiunea. De altfel, profesoara Ioana spune că „acțiunile de acest fel nu se vor opri aici, pentru că mai multe clase de-a VI-a și-au exprimat dorința să facă același lucru pentru copiii de la alte centre de plasament”. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns