Hamburgheri pentru… stîngaci!
* Cîte ceva din Istoria păcălelilor
Cine a propus 1 aprilie ca „Ziua păcălelilor”, sau „Ziua farselor”, nu se știe nici pînă astăzi. Vestita regină a Egiptului – Cleopatra – i-a făcut o festă nu mai puțin vestitului Antoniu; a mobilizat o uriașă flotă pentru ca Antoniu, cunoscut ca mare amator de pescuit, să prindă un pește… prăjit!
Un alt moment istoric: în seara zilei de 31 martie 1566 regele Filip îl cheamă pe bufonul său promițîndu-i că-i va umple căciula cu monezi de aur dacă a doua zi, pe 1 aprilie, îi va face o farsă. Pe bufon, însă, l-a reținut toată noaptea la un chef pînă ce acesta a căzut de pe scaun și a adormit. în seara de 1 aprilie bufonul a fost trezit și dus la rege, fiind acuzat că a pierdut pariul fiindcă dormise toată ziua. Ca urmare, se poruncește să i se taie capul. Bufonul e pus cu capul pe butuc, după care primește o lovitură după ceafă aplicată cu… un cîrnat. Bufonul se prăbușește fără viață pe pămînt. Crezîndu-l mort, regele începe a se căi. Dintr-o dată, însă, bufonul se ridică și, sărind, îi întinde regelui căciula pentru a primi aurul. Farsa îi reușise! Guillaume Bautru – sfetnic de seamă la curtea Franței, supărîndu-se pe ducele d’Epernou, publică – tot într-o zi de 1 aprilie, volumul cu titlul „Mărețele fapte ale ducelui d’Epernou. „Cititorii” s-au amuzat copios: toate filele erau goale!
La 1 aprilie 1844, Edgar Allan Poe publică, în ziarul „The New York Sun”, vestea că un balon a trecut peste Atlantic în 73 de zile și urmează să aterizeze imediat. Balonul n-a „zburat”, dar tirajul ziarului a crescut de zece ori!
în 1864, tot de 1 aprilie, un tînăr jurnalist american publică o proclamație a lui Abraham Lincoln în care se spunea că el cere încă 400 000 de voluntari pentru război. Președintele se supără pentru această știre, iar farsorul este arestat. Peste trei luni este eliberat. Președintele e nevoit să cheme sub arme… 500 000 de oameni!
Mult mai aproape de timpurile noastre, în 1998, se anunță că la 1 aprilie vor apărea în America „hamburgheri pentru stîngaci”. Conform reclamei, „ingredientele din ei erau rotite la 180 de grade, în beneficiul stîngacilor”. Mii de clienți comandară noul produs…
Dar, cea mai frumoasă glumă de 1 aprilie a fost făcută în 1997 de postul de televiziune BBC, care a anunțat că „datorită unei ierni foarte blînde și a dispariției gărgăriței de spaghetti, fermierii din sudul Elveției se bucură de o recoltă bogată de spaghetti”, înfățișînd țărani care recoltau spaghetti din… copaci! Mii de telefoane asaltară postul, cerînd rețeta miraculoasă. BBC le-a răspuns: „Puneți o mînă de spaghetti într-o cutie de conservă goală și sperați că o să încolțească”. Și românii au fost „specialiști” în farse, avîndu-i ca precursori pe Păcală, Tândală, Haplea.
Atenție, farsele trebuie făcute de 1 aprilie, pînă la prînz, altfel poartă ghinion. Dacă în această zi o fată te păcălește trebuie s-o iei în… căsătorie! Apoi, bărbații născuți în ziua de 1 aprilie riscă să stea toată viața sub papucul nevestei… Și să nu uităm: noi, românii, avem 1 aprilie în fiecare zi. De 17 ani încoace! (Eugen ȘENDREA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.