Cantină pentru săraci, la Moinești

Administrator

Comunitatea ortodoxă din municipiul Moinești are un nou așezămîntul social-filantropic. Acesta este sub coordonarea parohiei „Sf. Gheorghe” și vine în sprijinul persoanelor nevoiașe din oraș și din împrejurimi. „Am organizat sfințirea unui așezămînt social-filantropic în municipiul Moinești. Acesta care are ca scop să ajute familiile defavorizate din zonă”, a afirmat Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului.
La noul așezămînt, coordonat de preoții Ștefan Gardenie, Victor Matei și Ciprian Andreoaiei, vor putea lua masa aproape 50 de persoane fără posibilități materiale și financiare din oraș. Mai mult, creștinii care vor dori să organizeze meze praznicale vor putea beneficia de toate condițiile oferite de așezămîntul social filantropic. „Sala de mese are 50 de locuri și toate dotările necesare desfășurării unor agape sau a praznicelor pe care credincioșii le fac întru pomenirea morților. Toate vor fi gratuite”, ne-a declarat preotul Petru Todeancă, protopop de Moinești. Lucrările au fost susținute financiar și material atît de credincioșii din oraș, cît și de o serie de sponsori, între care Petrom Zemeș, Petrom Moinești, Petrom Modîrzău, Petrorep și Primăria Moinești. (Ionuț BARBU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.