Capete sparte și mîini rupte din cauza alcoolului

Redacția Ziarul de Bacău

Bătăușii din satele băcăuane care își dau în petic din cauza băuturii la fiecare sfîrșit de săptămînă au băgat în spital în ultimele două zile încă trei bărbați. Pacienți ai secțiilor Chirurgie II, Neurochirurgie și Ortopedie, cele trei victime au încasat bătaie în urma unor scandaluri pornite de la băutură. Primul „mușteriu” al cadrelor medicale de la Urgențe a fost sîmbătă seară Gheorghe Demșa. Tînărul de 27 de ani, din Fundu Răcăciuni, a fost lovit în cap pe la spate de doi frați din comună cărora le împrumutase niște bani. „Le dădusem două milioane de lei și se făceau că au uitat. M-au așteptat seara pe uliță și m-au lovit cu pumnii și picioarele în cap și în piept”, spune Gheorghe Demșa, internat cu diagnosticul de traumatism cranian. Un alt tînăr din comuna Măgura a încasat-o și el de la cîțiva bătăuși pentru simplul motiv că a îndrăznit să vină în barul din satul vecin. „Eu sînt din Crihani și m-am dus să-mi iau țigări din Pădureni. Acolo, doi inși pe care îi știu din vedere s-au luat de mine, că de mă aflu în localul lor. Cînd am ieșit m-au urmărit și m-au lovit pe la spate în cap, probabil cu o sticlă”, povestește Alexandru Munteanu.

Ultimul dintre bărbații care în acest weekend au ajuns la spital din cauza bătăii a fost Petru Scripcaru. În vîrstă de 27 de ani, bărbatul din Blăgești a fost bătut și împuns cu coasa de niște consăteni, proaspăt ieșiți din pușcărie, cărora tatăl lui a refuzat să le dea bani pentru băutură. „Muncisem ziua aceea la pădure, unde am tăiat lemne pentru vînzare. După ce am terminat cu clienții, tata s-a oprit la bar să bea ceva. Cînd am venit împreună spre casă prin pădurea prin care trece drumul am fost atacați cu furcile de Norel Acasandrei și doi cumnați de-ai lui. Abia în timpul bătăii am aflat că fuseseră în bar și îi ceruseră lui tata bani de băutură. Pentru că nu le-a dat, ei s-au răzbunat cu bătaia”, spune Petru Scripcaru. Tînărul s-a ales în urma bătăii cu fractură deschisă la antebrațul stîng și plagă înțepată la aceeași mînă. Spre deosebire de ceilalți doi bărbați care au fost bătuți, Scripcaru va avea nevoie de o intervenție chirugicală și de mai multe zile de îngrijiri medicale. (C.D.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.