CARNETUL CU NOTE

Secătura

• trecutul de lîngă noi: actualitatea presei interbelice băcăuane

în orice instituție, în orice oraș și în orice fapt important, secătura se strecoară în epoca noastră ca o năpârcă, aruncând toxine asupra celor care nu ridică piciorul s’o strivească cu călcâiul.
în priviri, în vorbe, în zâmbet, în gesturile totdeauna exigente, are ceva acidulat, care te face să te dai înapoi cu greață.
Ca un cățel, care se gudură, intră în orice cerc de oameni, își ia o ținută orgolioasă, apucă țigara între două degete, tușește ca să fie auzită de departe, și fără să miște gâtul, pășește țanțoș, ca și cum ar fi înghițit un țăruș și se amestecă în vorbă, apostrofându-te, la orice chestiune:
– Stai să-ți explic eu…
sau dacă e nemulțumit de ceva:
– Am să te lucrez eu…
De explicat nu explică nimic, dar de vorbit, vorbește mult, cu un tupeu care indispune pe toți. – Invidia îl seacă, îl mușcă, zi cu zi, ca o omidă neagră, pe care o poartă lângă inima de câine. Nu acordă laude nimănui niciodată, iar despre el vorbește întotdeauna, cu o grandoare bolnăvicioasă. Unii îl cred trăsnit, alții că-i lipsește a șaptea doagă, dar secătura n’are simț să observe, căci este orbit de trufia lui de păun, căci trebuie de remarcat că secăturei nu-i stă bine dacă nu excelează prin luxul îmbrăcămintei sale. Cu orice prilej și pretutindeni, vorbește de „dreptate”, noțiune pe care o deține numai pentru el. – Toate aptitudinile din lume, pretinde că le are și mereu exclamă cu o nerușinare josnică: „Asta o fac eu! Asta o știu eu!”. Cu dânsul încep și sfârșesc toate. – Pentru el natura a fost darnică; pentru tot restul lumii, ingrată. Lingușitor ca o mâță, se ține cu amândouă mâinile de pulpana celor puternici, miorlăie câteva zile, până dobândește ce a cerut, apoi ridicat deasupra nevoilor ca o canalie, lovește mâna, care până atunci a lins-o, cu slugărnicie prefăcută.
Dar ploșnița aceasta devine plagă, imediat ce simte că cineva i-a luat-o înainte, și ca să-l doboare, se servește de toate josniciele și aruncă cu noroiu. Țipă, ocărăște, sbiară, trimite anonime și devine ultima treaptă a josniciei. Contrazice până la exagerare și mutra lui în acest timp inspiră desgust și găinărie.
Mânios când nu-și ajunge planurile, mocnește ca un buboiu copt, care așteaptă o împunsătură teribilă de ac. Secătura mai are o calitate pe care o multiplică cu orice ocazie; e ironic și comic până la nulitate și mereu se vaetă că nu e apreciat și nu i s’a dat destul.
Dar acest cameleon-lichea, își schimbă părerile de la o zi la alta și caută să parvină prin orice mijloc, lăsându-se purtați de împrejurări norocoase, ca o tinichea de puhoaie.
Oare de ce secăturile duhnesc de departe ca o mocirlă?… (Alex. Șendrea, articol apărut în ziarul „Moldova” – 1937).ărie.
Mânios când nu-și a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!