Claudiu BOANGIU
De mai bine de zece ani, specialiștii în formare profesională și ocupare a forței de muncă întocmesc rapoarte peste rapoarte cu privire la necesitatea corelării învățămîntului cu cerințele pieței muncii. Despre subiectul acesta îmi amintesc că am scris, numai eu, de zeci de ori, încă din 1997. în fiecare an, invariabil, referatul experților băcăuani poposea în mapele șefilor de la Ministerul Muncii și, așa se spunea, și în ale celor de la învățămînt. Se însușeau datele și informațiile, se (re)interpretau și se anunța că se vor lua măsuri radicale pentru a pune căruța pe făgaș. După munca de cercetare desfășurată de cei din teritoriu, la „centru” nu se întîmpla mai nimic. Doar ici, colo, pe la cîte un liceu sau școală de arte și meserii, se mai reducea o clasă care pregătea elevi pentru o meserie pe cale de dispariție și se înființa o alta, pentru una cu căutare. Chiar și așa, lipsea personalul calificat care să-i pregătească pe învățăcei în domeniul pentru care (se presupune) se școlarizau. Oferta de școlarizare a învățămîntul românesc, încă inert, nu reușește, nici după atîția ani, să fie una la „timpul prezent”. Astfel s-a ajuns pînă acolo încît nici dascălii anumitor licee și „sam”-uri nu se mai miră că elevii le ocolesc școala.
Mai este însă o problemă. Una chiar mai mare decît cea a adaptării programelor. Și nici nu ține de calitatea învățămîntului, ci de înțelepciunea părinților. Mulți țin morțiș ca odraslele lor să ajungă doctori, informaticieni, ciberneticieni, magistrați… Nu se întreabă dacă moștenitorul e și făcut pentru profesia aleasă de ei. Nici nu-i testează abilitățile și înclinațiile pentru a afla. Deși psihologi, consilieri și cabinete specializate în așa ceva există. Astfel, puhoi de copii sînt împinși către profesii care nu li se potrivesc. Cei mai slabi clachează pe traseu. Alții își termină școala, dar, neavînd vocație, sfîrșesc tot șomeri. îźČźH îź0g Ş Helvetica-R nsă o problemă. Care nu ține de calitatea învățămîntului, ci de înțelepciunea părinților. Mulți țin morțiș ca
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.