Lecturarea volumelor de patrimoniu a ajuns o raritate
• sute de cărți de „valoare inestimabilă”, după cum susțin specialiștii, așteaptă în tăcere cititorii la Secția de Patrimoniu a Bibliotecii Județene „C. Sturdza” din Bacău n volume care altădată fascinau o lume întreagă, precum „Cazania” lui Varlaam din 1643, „Noul Testament de la Bălgrad” din 1648 sau altele sînt răsfoite doar de specialiști
Publicațiile apărute înainte de 1940, indiferent dacă sînt cărți rare românești sau străine, nu mai stîrnesc interesul marelui public. A dispărut fiorul atingerii unei cărți voluminoase, îmbrăcată în piele, de peste un kilogram greutate, în care slovele au fost desenate cu măestrie artistică de călugării moldoveni ai veacului XVII. S-a stins și pasiunea răsfoirii unei ediții princeps de acum o 150 de ani sau mai veche. Deși pare greu de crezut, valorile scrise ale culturii românești, atîtea cîte se păstrează la Biblioteca Județeană, sînt răsfoite atît de rar, încît secția de Patrimoniu este la un pas de a deveni ea însăși un obiect de patrimoniu. E drept că la volume precum „Cazania” lui Varlaam, „Evanghelia învățătoare”, tipărită la Govora în anul 1642, „Noul Testament de la Bălgrad” din anul 1648, sau „Îndreptarea legii”, scoasă la Tîrgoviște în anul 1652, nu ai acces direct. însă nici la autorii interbelici de valoare, precum Ilarie Chendi, Bucura Dumbravă, Leca Morariu, Tudor Arghezi, Alice Voinescu și mulți alții, nu se înghesuie cititorii. „în medie, pe la Patrimoniu trec vreo cinci oameni. Mereu aceiași: specialiști, profesori sau doctoranzi interesați să citească ori să consulte publicații mai vechi”, ne-a declarat Silvia Tomescu, directoarea Bibliotecii Județene „C. Sturdza” din Bacău. în opinia sa, situația este cu atît mai dezolantă cu cît în oraș există două universități și foarte mulți studenți legați prin disciplinele de studiu de cultura și literatura veche. „N-ar trebui să treacă un an pentru studenți fără să mai vină pe la patrimoniu. Habar n-au despre cărțile vechi. Nu știu secrete minime ale unei cărți de patrimoniu. Această situație pune o serioasă problemă asupra calității învățămîntului”, a mai spus directoarea Tomescu. O explicație pentru nepăsarea tinerilor are criticul literar și profesorul Constantin Călin, unul dintre puținii băcăuani pentru care secția de patrimoniu reprezintă o sursă de informare mereu actuală. „De de nu ajung studenții la Patrimoniu? E foarte clar! Pentru că nu le indică profesorii lucrări din această categorie. în bibliografii nu sînt incluse publicațiile cele mai proaspete din presă, nici cele mai vechi. Așa că nu o să vedeți studenți la secția de presă sau la secția de patrimoniu a Bibliotecii Județene”, a precizat Constantin Călin. în opinia sa, dezinteresul este o chestiune de moment care, cu timpul, va dispărea. „Sînt convins că unii dintre doctoranzi vor descoperi, vor citi și vor recomanda studenților și cărțile vechi. Necunoașterea cărților vechi din Biblioteca Județeană nu scade cu nimic valoarea secției de Patrimoniu. Este o valoarea inestimabilă”, a mai spus profesorul Călin. Pentru cei interesați, precizăm că volumele puse la dispoziția la acest fond numără peste 25.000 volume, constituite în cîteva colecții, ce pot fi văzute și citite la fața locului. (Constantin GHERASIM)și cărțile vechi. Necunoa
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.