La marginea Bacăului prinde contur un cartier de case ridicate de o societate de construcții locală. Proiectul imobiliar a fost pornit de la zero, în sensul că terenul a fost viabilizat pe banii firmei, care a tras apă, curent electric și a construit un drum de acces din banii săi, valoarea investiției, cu tot cu cele 15 case, ridicîndu-se la circa un milion de euro. Imobilele sînt construite pe structură de lemn și izolate termic astfel încît încălzirea în lunile obișnuite de iarnă să nu coste mai mult de 50 de lei noi. „O structură tradițională de cărămidă sau BCA ar trebui să aibă doi metri grosime pentru a atinge performanțele termice ale sistemului nostru”, ne-a declarat Cosmin Chiribău, unul dintre asociații firmei. Casele sînt încălzite cu convectoare electrice cu termostat, iar termoizolația locuințelor împiedică pierderile de căldură, motiv pentru care costurile sînt destul de mici. Din cele 15 case, aflate în diferite faze de construcție, cinci au fost deja vîndute. „Noi avem două tipuri de casă, de 168, respectiv 128 mp. Casele costă cu tot cu teren între 75 și 95.000 de euro”, spune Chiribău. Firma se pregătește să mai construiască astfel de case în Bacău și în împrejurimi, și, ca o noutate, acestea vor avea panouri solare pentru încălzitul apei. „La noi, în Italia se acordă reduceri de taxe pentru casele ecologice. Acest concept se dezvoltă în Italia de zece ani și dorim să-l aducem și în Bacău”, a declarat asociatul italian, Simonini Stefano. (Răzvan BIBIRE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.