~3 min lectură 0 comentarii

„Chemarea. Călătorii în lumea șamanilor amazonieni”, o nouă apariție pe piața cărții băcăuane

Redacția Ziarul de Bacău

cult.ingrid

Mădălina ROTARU

Universitatea „George Bacovia” din Bacău a găzdui joi, 10 octombrie, evenimentul de lansare al volumului „Chemarea. Călătorii în lumea șamanilor amazonieni”, un jurnal, în fapt, al unei tinere băcăuance emigrate în Marea Britanie și care a revenit pentru scurt timp în locul de baștină pentru a împărtăși semenilor câte ceva din experiențele ei câștigate pe parcursul a două călătorii în America de Sud. Este vorba despre Ingrid Daniela Cozma care, prin „Chemarea…” a și debutat în lumea literară, și încă bine se pare, fiind de la bun început numită de critici, „un veritabil scriitor”.

Despre volum au vorbit în cadrul evenimentului de la Universitate, în fața unui public neașteptat de numeros și de toate vârstele, prof. univ. dr. Ștefan Munteanu, Calistrat Costin- președintele Uniunii Scriitorilor din România Filiala Bacău, prof. Grigore Codrescu și criticul literar Petre Isachi, toți concluzionând că dincolo de interesul, pentru cititor, față de niște aventuri trăite „curajos” de autoare într-o lume aparent a „neînțelesului”, acesta va fi fermecat și de componenta strict literară, estetică a jurnalului. Absolventă a Liceului „George Bacovia” (Colegiul Național „Ferdinand I”) Bacău și, ulterior, a Facultății de Medicină și Stomatologie din Iași, Ingrid Cozma a fost pusă la un moment dat al vieții ei în postura de a alege cariera sau pasiunea. Cea din urmă câștigând, băcăuanca a luat drumul Africii de Sud, acolo unde, după o primă călătorie inițiatică, a revenit, de data aceasta într-o călătorie de cunoaștere în profunzime a șamanismului.

Reîntoarsă din marile aventuri, Ingrid Cozma și-a pus trăirile în volumul „Chemarea…”, din pură dorință de a împărtăși și altora din experiențele ei, și nu – după cum autoarea însăși specifică – pentru a explica sau examina în detaliu viața șamanică, „pentru asta, există deja cărți scrise de antropologi sau istorici care au analizat fenomenul și au prezentat o mare de informații bine documentate”. „Scopul cărții este – declară Ingrid Cozma -, de a împărți cu cei din jur câteva experiențe din această perioadă a vieții mele în speranța că unii vor recunoaște momente trecute sau viitoare din propria loc călătorie spirituală. Am avut șansa de a vizita o lume exotică și fascinantă, dar cred că fiecare dintre noi trecem prin experiențe similare, fie într-un cartier prăfuit din Bacău, București sau Londra, fie în pădurile înțelepte ale Europei sau Americii de Sud. Până la urmă, viața este o înșiruire de experiențe din care învățăm câte ceva și tot ceea ce putem face este să pășim în fiecare moment cu inima deschisă, cu respect și iubire pentru cei din jur și cu dorința de a deveni mai buni”. „Chemarea. Călătorii în lumea șamanilor amazonieni” a apărut la editura Babel, având prefața semnată de prof. univ. dr. Ștefan Munteanu, Universitatea „George Bacovia” Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.