Ciinii cu covrigi in coada

Unii oameni se intreaba daca e mai bine sa ramii in Romania, sau sa pleci in Occident? In ce priveste plecarea, exista doar doua posibilitati. Sa ramii acolo definitiv, sau sa lucrezi o vreme, pina cind te pui pe picioare. A te pune pe picioare inseamna a ajunge la un nivel de trai cit de cit normal: sa ai o casa, o masina, sa nu duci grija zilei de miine. Imi amintesc ca, in epoca cea de trista amintire, acum vreo treizeci de ani, ma aflam la un gratar cu niste prieteni. Facuseram rost, ca prin minune, de niste carne. Si unul dintre amici, zice, in timp ce mincam: cit de putin ii trebuie unui om sa fie fericit! Era in vorbele lui si amaraciune, si un repros ca ne multumim cu orice maruntis ce ne cade sub mina, in loc sa iesim in strada sa protestam. Pe atunci stiam, protestul era cu totul inutil. Si pe deasupra, extrem de periculos pentru protestatar. Securitatea nu statea degeaba. De fapt, statea. Si trebuia sa-si gaseasca ceva de facut, de reprimat ceva. Asa isi justifica pe deplin existenta. Azi exista proteste de tot soiul si fiecare le face pe timpul sau. Altceva nu are de pierdut, afara de timp. Dar spera sa urneasca acolo, cit, de cit, ceva. Se inseala. Protestul e tot inutil si acum, dar oamenilor li se pare ca ar cistiga ceva. Din pricina ca, atunci cind se apropie alegerile, se naste acel troc cu substrat electoral: hai sa va dam ceva, ca poate ne votati. Nimic nu se face dupa o strategie sociala elaborata, ci dupa moment. Cind vine momentul cresc un pic salariile, cresc un pic pensiile, cresc un pic alocatiile de stat pentru copii. Aproape niciodata semnificativ, dar oamenilor li se pare ca ar fi si asta ceva. Au scornit si o vorba: luam, nu dam! Si pare bine. Chiar daca atit cit iau, nu acopera, de fapt, efectele inflatiei nici macar pe ultimele trei luni… Cei care au raspuns intrebarii: e mai bine sa ramii in Romania sau sa pleci in occident, au adus ca prim argument al parasirii tarii faptul ca la noi nu se schimba nimic in bine. Asta imi spunea si bunicul meu: in saptezeci de ani de viata (implinise atunci venerabila virsta), n-am vazut sa se schimbe ceva in bine. Eu am apucat sa vad, el nu. S-a schimbat ceva in bine in decembrie 89, dar apoi a urmat atit de mult rau, incit tuturor le-a iesit pe nas bucuria si entuziasmul acelor clipe cind, auzind la radio comunicatul in care se spunea: Ceausescu a fost arestat, multi au sarit aidoma unor lacuste si-au dat cu crestetul de tavan. Performanta sportiva ce nu mai sta, azi, la indemina cuiva. Si e de inteles: ce te-ar mai putea entuziasma? Schimbarea in bine a durat o clipa doar. Dupa care a venit o adevarata prabusire, incit, in citiva ani, salariile au ajuns la mai putin echivalentul a cincizeci de dolari. Evident, acele momente de impas au fost depasite si e mult mai bine azi. Bunicul meu a fost iar contrazis. Doar ca acest bine e prea mic, e prea putin, e insuficient. Insa spaima ca vom regresa iar e atit de mare, incit pune pe jar mai tot poporul. Cresterea euro in raport cu leul, intr-o vreme in care pe plan european euro e in regres, sporeste mult aceasta teama. Iar proorocii negativitatii spun ca dupa alegeri va fi si mai rau. Noi, cei care, din varii motive, nu vrem in ruptul capului sa plecam in occident, ce putem spune, pina una alta: poate nici in alt loc al lumii ciinii nu umbla cu covrigi in coada! (Dan PERSA)