Cei care urmăresc fenomenul fotbal știu cine este Ciprian Manea, actualul titular al postului de portar în echipa FCM Bacău. Poate mai puțini știu și că Manea a decis să se însoare în acest an, iar aleasa inimii sale este Anca Mihaela Frunză, care în acest moment este funcționară la Casa de Pensii din Vaslui. Atît Ciprian, cît și Anca sînt vasluieni și s-au cunoscut în orașul natal într-un week-end al fotbalistului pe vremea cînd el era legitimat la echipa romașcană Laminorul. „Aveam o pauză de două zile la fotbal și m-am dus acasă, la părinți. O știam pe Anca de ceva vreme, pentru că era vecină de bloc. Acum șapte ani am întîlnit-o la o discotecă. N-a durat mult și am invitat-o în oraș și, încet – încet, s-a stabilit o legătură între noi. Anul trecut, în vară, am decis să o cer în căsătorie. Am luat-o prin surprindere, însă nu a stat nici un pic pe gînduri și a acceptat propunerea. Cît de curînd, mă voi așeza la casa mea și sînt foarte fericit”, spune Ciprian.
Nunta va avea loc pe 26 mai, în Vaslui, iar nașii vor fi Valentin (colegul său de echipă de la FCM Bacău) și Oana Geamăn. „Bineînțeles, voi invita toți colegii de echipă. Rămîne de văzut cum ne vom strecura în calendarul competițional, dar sper să avem liber atunci”, a completat Manea. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.