Consilierii locali moineșteni au aprobat, zilele trecute, cererea societății Prest Serv din localitate, aflată în administrarea Consiliului Local, pentru un ajutor financiar necesar producerii agentului termic și apei calde în iarna care vine. Problema derivă de la faptul că, din cele 4.031 de apartamente care erau deservite, au mai rămas branșate doar 570, plus cîteva unități școlare. Asigurarea căldurii pentru acestea din urmă îi obligă pe cei de la Prest Serv la aceleași cheltuieli ca și în cazul furnizării agentului termic și apei calde pentru toate cele 4.031 proprietari de apartamente. În atare situație, Prest Serv e obligată să cheltuie lunar 2,2 miliarde de lei.
Firma a demarat imediat reviziile și reparațiile la cele trei centrale și cinci puncte termice pe care le are în subordine, suma necesară fiind de 877 de milioane de lei. De menționat că datorită restanțelor către Distrigaz, respectiv 25,4 miliarde de lei, celor de Prest Serv le-a fost sistată, în vară, livrarea gazelor naturale. Totuși, în urma unei înțelegeri cu furnizorul, societatea a reușit să-și eșaloneze pe termen de 12 luni plata datoriei, astfel că va primi din nou din această toamnă combustibilul necesar. (Mihai VIERIU)
Lasă un răspuns