Complexitatea activității de administrare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor venituri din bugetul general consolidat, datorate de contribuabili persoane juridice, a condus la definirea categoriei de contribuabili mijlocii aflați în administrarea Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău (DGFP Bacău), precum și a categoriei marilor contribuabili. „Pentru creșterea eficienței administrării acestor categorii de contribuabili și în scopul îmbunatățirii colectării veniturilor bugetare – spune purtătorul de cuvînt al DGFP Bacău, Adrian Anghel – s-a prevăzut pentru acei contribuabili mijlocii a căror cifră de afaceri în anul precedent este inferioară celei stabilite drept criteriu de selecție a acestora pentru încadrarea în categoria contribuabililor mijlocii, să fie scoși din administrare numai după trecerea unei perioade de 4 ani, consecutivi, în care nu mai îndeplinesc acest criteriu de selecție”.
DGFP Bacău va prelua în administrare, începînd cu 1 aprilie 2007, contribuabilii – persoane juridice cu domiciliul fiscal pe raza teritorială a județului Bacău a căror cifră de afaceri aferentă exercițiului financiar 2005 este cuprinsa între 25 de milioane de lei și 70 de milioane de lei, precum și pe cei aflați în procedura insolvenței și care au creanțe fiscale mai mari de 3 milioane de lei. Totodată, s-a prevăzut pentru marii contribuabili a căror cifră de afaceri în anul precedent este inferioară celei stabilite drept criteriu de selecție a acestora pentru încadrarea în categoria contribuabililor mari – a precizat Adrian Anghel -, să fie scoși din administrare, numai după trecerea unei perioade de 4 ani, consecutivi, în care nu mai îndeplinesc acest criteriu de selecție. De asemenea, s-a prevăzut că actualizarea listei marilor contribuabili definiți prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 753/2006 să se facă, pentru anul 2006, prin Ordin al ministrului finanțelor publice, publicat și pe pagina de internet a MFP – portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (http://anaf.mfinante.ro). „În plus – a mai precizat Adrian Anghel -, s-a avut în vedere și posibilitatea actualizării, anual, pînă la data de 30 septembrie, prin Ordin al ministrului finanțelor publice, a contribuabililor mijlocii, lista acestora fiind publicată atît în Monitorul Oficial cît și pe pagina de internet a MFP – portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Precizăm, de asemenea, că s-a prevăzut că plafonul stabilit drept criteriu de selecție a contribuabililor mijlocii să poată fi actualizat anual prin ordin al ministrului finanțelor publice”. (PetruDONE)finanțelor publice, a
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.