Adolescenții băcăuani încadrați în muncă se bucură, potrivit unei decizii a Executivului, de condiții europene, menite să le asigure o evoluție normală. „Noua reglementare vizează protejarea tinerilor față de exploatarea economică și de orice muncă ce le-ar putea dăuna. Ea se aplică persoanelor cu vîrsta între 15 și 18 ani care au semnat contract de muncă. Tinerii, dar și părinții lor în cazul în care este vorba de copii de 15 ani, vor fi informați în scris asupra riscurilor în activitate. Ei vor fi folosiți doar pentru munci ușoare, nu în activități care le depășesc capacitățile sau care implică expunerea la agenți nocivi fizici, biologici sau chimici. Durata timpului de muncă va fi de maximum șase ore pe zi și 30 pe săptămînă. Dacă timpul de lucru depășește patru ore și jumătate, ei au dreptul la o pauză de masă de cel puțin o jumătate de oră. Concediul de odihnă va fi mai mare cu cel puțin trei zile decît cel pentru adulți. Tinerii nu pot presta muncă suplimentară sau muncă de noapte, iar copiii de 15 ani nu pot lucra între orele 20 și 6”, a explicat Dan Buftea, purtător de cuvînt la Inspectoratul Teritorial de Muncă. (Alin LEANCĂ)avea dreptul la o pauză de masă de cel puțin o jumătate de oră. Concediul de
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.