Serviciul de Evidență a Persoanelor din Onești, a cărui înființare, organizare și funcționare a primit girul consilierilor locali, nu stă, deocamdată, pe roze. Deși va deservi 126.858 de persoane, din care 52.802 reprezintă locuitori ai orașului de pe Trotuș, iar restul populația celorlalte 14 localități arondate, Serviciul nu dispune decît de șase lucrători, cu 14 mai puțin decît numărul stabilit prin lege. „Sper să nu mai lucrăm mult timp în această formulă restrînsă”, ne-a declarat directorul serviciului public comunitar local, comisarul șef Ion Chiriac. Nu numai personalul îi dă bătăi de cap lui Chiriac, ci și logistica. Dintre cele șase calculatoare din dotare, toate aflate într-o stare avansată de uzură, două sînt împrumutate de la un binevoitor, iar unul a fost adus de acasă de comisarul șef. în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local, consilierul PUR Ștefan Martin a propus alocarea, de urgență, a 200 de milioane de lei pentru achiziționarea unor calculatoare noi, inițiativa sa urmînd a fi luată în discuție la viitoarea ședință. Spațiul în care își desfășoară activitatea lucrătorii Serviciului este foarte strîmt, „dar avem promisiunea că, după ce se va finaliza construcția noului corp al Poliției Onești, ne vom muta acolo, într-o încăpere mai largă”, a precizat comisarul șef Ion Chiriac.
De cînd a trecut sub tutela Consiliului Local Onești, Serviciul de Evidență a Persoanelor a preluat și Starea Civilă, în același timp, printr-un ghișeu unic, asigurînd preschimbarea permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare a autoturismelor, dar și primirea și înregistrarea cererilor pentru pașapoarte. (Marius MIHALCEA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.