Aproape toată conducerea băncii centrale de la Cluj a Băncii Transilvania a fost chemată la audieri în Bacău de către procurorii PNA. Discuțiile cu oamenii legii vizează o parte disjunsă a dosarului în care au fost trimiși în judecată peste 50 de funcționari bancari și oameni de afaceri. Această parte a fost separată de dosarul mamă tocmai pentru a putea continua cercetările și a stabili care sînt exact neregulile de care se fac vinovați doi înalți funcționari bancari, juristul Nicolaie Tarcea și Iosif Pop, fostul președinte al Băncii Transilvania, și care a îndeplinit această funcție din anul 1993 pînă în martie 2002.
Timp de trei zile, prin fața procurorilor s-au perindat cei doi vicepreședinți ai băncii de la Cluj, directorul de credite și alți înalți funcționari care sînt cercetați pentru acordarea unui credit în valoare de 19 miliarde de lei lui Benoni Beca pe firma sa, Amapolla. Conform normelor bancare, fiecare sucursală, așa cum este și cazul celei din Bacău, are competență pentru acordarea creditelor pînă la un anumit nivel. Asta nu înseamnă că un agent economic nu poate cere o sumă mai mare decît are competență sucursala. Doar că cererea aceasta de împrumut va fi discutată și, eventual, aprobată de Comitetul de Credit și Risc al centralei băncii respective. Așa a fost și în cazul acestui credit de 19 miliarde de lei. Suma cerută de Beca depășea cu mult competențele sucursalei băcăuane, iar dosarul lui a fost supus dezbaterii conducerii băncii de la Cluj, care i-a și aprobat creditul. Acum, procurorii vor să stabilească precis care este partea de vinovăție a fiecăruia pentru a putea întocmi rechizitoriul de trimitere în judecată a celor doi. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.