Ștefan RADU
Maică-mea, fericita beneficiară a unei pensii de urmaș care o obligă, lună de lună, să dea rest la încasare, susține că trăiește cea mai comică perioadă din viața ei. De cînd se știe ea nu a văzut miniștri mai veseli decît cei pe care îi are România astăzi. La fiecare pas lansează cîte o glumă: ba i-au mărit veniturile cu aproape 30 de mii, ba i-au promis scutiri la plata unor utilități, ba au modifică lista cu medicamente gratuite, ba vor să o trimită, cu de-a sila, în stațiune… Cu atîtea daruri promise, a început să mă chestioneze în legătură cu calendarul electoral. A înțeles că „vine vremea prostelii” și că se dă drumul prin tîrg la cîini cu covrigi în coadă „ca să-i mai votăm o dată pe ăștia”.
Campania electorală a devenit o afacere bună pentru fiecare român în parte. Pensionarii speră că se mai adaugă ceva la venitul lunar, iar compensațiile pentru întreținere vor deveni mai consistente; micii întreprinzători așteaptă relaxarea fiscală și licitatațiile nefalsificate; ziariștii umblă după contracte de publicitate; iar politicienii eșuați în partide de buzunar visează la fuziuni salvatoare. În anul electoral, totul e de luat, nimic nu-i de refuzat! Peste noapte, imposibilul devine posibil. Ca de exemplu, transformarea Regelui Mihai I în țoapă mondenă. În vreme ce unii se arătau neîncrezători în arestarea lui Saddam, mie nu-mi venea să cred ce văd: regele cîndva al tuturor românilor înmîna un premiu de complezență premierului Năstase! A dat omul fuguța din Elveția pînă la București pentru a-și arăta recunoștința față de actualii potentați post-comuniști care i-au restituit palatul de la Săvîrșin și-l lasă să stea cu chirie în Palatul Elisabeta. Atît i-a fost de-ajuns fostului suveran pentru a uita umilințele din prima parte a deceniului trecut cînd aceiași politicieni cu care se pupă acum pe revere îl alergau cu jandarmii prin Aeroportul Otopeni. În 1992, la Suceava și Putna, l-am ascultat, înmărmurit, atunci cînd vorbea despre Țara lui. M-am numărat printre puținii jurnaliști din România care i-au luat un interviu. Nu aș fi crezut că după zece ani va preda și țara, și onoarea sa în mîinile celor care l-au hăituit. Însă „viața bate filmul” și iată-ne în plină campania electorală, cînd regele poate fi saltimbancul perfect.
Nici Revoluția nu mai este ce era altădată… De cînd s-au terminat hectarele și spațiile comerciale de împărțit, adunările care curgeau rîu în luna decembrie s-au împuținat. La Timișoara, mai sînt cîteva zeci de romantici incurabili care-și plîng pe umeri, unii altora. Au dispărut miile de luptători ce păreau să fi păstrat baricadele în sufletele lor (mulți dintre ei refugiindu-se pe listele de candidați ai partidelor în vogă), asasinii celor împușcați s-au topit în negura tribunalelor, iar rumoarea populației este acoperită de fanfarele tocmite de baronii locali. Pentru tinerii de astăzi ce mai înseamnă Cornea, Dinescu, Tokesz, Caramitru, Nicolaescu? Isterie? Polemică interminabilă? Cu siguranță, confuzie! Este greu acum să ți-i imaginezi laolaltă pe cei enumerați mai înainte. Acum, fiecare dintre ei se declară adevăratul deținător al idealurilor din1989. Pînă și dosarul procesului soților Ceaușescu s-a pierdut (dacă a existat vreodată)! Se încearcă reconstituirea acestui document, însă martorii par nesiguri. Au uitat – sau și-au impus să uite – ce s-a întîmplat atunci. Dacă ei, oameni în toată firea care au trăit momentele de teroare și haos din Decembrie 1989, par să nu-și mai amintească amănuntele importante, chinuiți fiind de realitatea sufocantă din 2003, atunci oare ce drept mai avem să cerem responsabilitate din partea generațiilor pentru care Revoluția este doar istorie?!
Pînă și Moș Crăciun a luat-o razna! Ba e roșu, ba e albastru și pe la un colț de stradă am dat nas în nas cu unul verde! Fiecare promite marea cu sarea, se jură că reprezintă adevărata surpriză a acestei ierni și-ți cer să i te-alături. Degeaba le explic că am mai votat de vreo cîteva ori partidele lui Moș Crăciun și n-au făcut mare brînză… Îmi rîd în nas și-mi atrag atenția că oricum ei sînt mai buni decît Moș Gerilă. Altceva ce să aleg, că nici în Canada nu mai sînt locuri?
Lasă un răspuns