Guvernul a aprobat prorogarea, prin Hotărîre de Guvern, a termenelor pînă la care Departamentul de Administrare a Cotei de Lapte (DACL) trebuie să transmită decizia de aprobare sau respingere a cererii privind acordarea cotelor individuale de lapte pentru producători. Astfel, producătorii care au produs lapte de vacă în perioada 1 aprilie 2005 – 31 martie 2006 și au solicitat obținerea unei cote individuale de lapte, vor primi decizia de aprobare sau respingere pînă la data de 1 martie 2007 pentru livrări și 15 martie pentru vînzări directe. Producătorii care și-au extins capacitatea exploatației sau care au realizat noi exploatații de vaci de lapte după data de 31 martie 2006, care se vor finaliza și vor fi populate pînă la 1 aprilie 2007 și s-au înregistrat la DACL pînă la data de 31 octombrie 2006, vor primi deciziile pînă la 1 mai 2007. Hotărîrea mai prevede că producătorii care vînd direct lapte și produse lactate consumatorilor, cărora DACL le acordă cotă individuală pentru vînzări directe, trebuie să țină evidența efectivului vacilor de lapte și a producțiilor într-un document, denumit Caietul fermierului, al cărui model este elaborat de DACL.
Cota a fost depășită cu 25%
Dacă numai cu o lună înainte de expirarea temenului de fixare a cotelor de lapte operatorii și instituțiile agricole implicate intraseră în impas, pentru că erau în întîrziere, speriați că nu vor avea solicitări la nivelul cotei naționale, după ce s-a tras linie s-a ajuns într-o situație inedită: solicitările depășesc cu circa 25% cota alocată. Declarația a fost făcută la Slănic Moldova de secretarul de stat în Ministerul Agrioculturii, Nicolae Flaviu Lazin. România are o cotă de 3,57 de milioane de litri de lapte, din care 1,59 de milioane pentru procesare și circa 2 milioane pentru vînzări directe. „Am depășit cota alocată în special pe solicitările pentru extinderi de ferme existente sau pe socilitările care vizează crearea de ferme noi, prin investiții – a precizat Nicolae Lazin. Toate acestea trebuie încheiate, pentru a beneficia în primul an de cotă, pînă la 31 martie. Există posibilitatea ca acum în timpul procesului de înregistrare a cererilor cota să mai scadă datorită unor greșeli, suprapuneri, cereri duble etc. Dar și judecata celor de la Departamentul de alocare a cotelor în a aprecia numărul animalelor de valoare, a cotei solicitate ar mai putea duce la reduceri, cum, tot așa, s-ar putea să avem reduceri pentru că nu toate modernizările și investițiile vor fi puse în funcțiune pînă la 31 martie. Totuși, avem o depășire și ar trebui să luăm decizia de unde diminuăm”.
Diminuarea cotei solicitate se impune cu atît mai mult cu cît din cota totală avem de creat acea rezervă națională de circa 60.000 de tone (2%), dar și pentru a ajunge la cota repartizată României. „De aceea – a mai precizat Lazin -, am luat decizia de a reduce din cota repartizată pentru vînzări directe. Aceasta este linia pe care au urmat-o toate statele noi membre ale UE și vrem să forțăm să meargă o cantitate cît mai mare spre procesare. Adică să dăm pe piață cît mai mult lapte procesat, pasteurizat, în condiții de igienă alimentară. Aceasta este tendința generală. Deci vom face reducerea din sectorul vînzărilor directe. Aici avem o particularitate: nu vom reduce de la cei care, avînd unități integrate lucrează de la fermă spre procesare, tot pentru vînzare directă. Ei pot demonstra cu acte acest lucru, iar acolo nu vom aplica reduceri”. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.