~3 min lectură 2 comentarii

Consiliul Județean a aprobat preluarea șantierului Spitalui Municipal ca obiectiv de investiții. Președintele Ivancea acuză USR și PMP de „tertipuri politianiste”, după ce s-au abținut

Redacția Ziarul de Bacău

Consiliul Județean a aprobat în ședința de astăzi – cu 31 de voturi „pentru” (PSD, PNL, ALDE, PRO România) și 5 „abțineri” (USR, PMP) – proiectul de hotărâre privind solicitarea de preluare a șantierului fostului Spital Municipal ca obiectiv de investiții în domeniul public al județului.

„Suntem în al 12-lea ceas și nu mai e loc de tertipuri politicianiste pe acest subiect, așa cum fac – de doi ani de zile – cei vremelnic aflați la conducerea Primăriei”, a declarat, după ședință, Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.

Ei nu urmăresc finalizarea clădirii, ci blocarea cu orice preț a finalizării clădirii! Chiar și cu prețul sacrificării sănătății băcăuanilor, așa cum vedem că se întâmplă din 2020 încoace, cu Primăria care a șicanat sistematic toate inițiativele CJ pentru finalizarea lucrărilor.

Apelul meu se îndreaptă către consilierii locali, care sunt chemați să activeze, cu bună-credință, în folosul comunității care i-a votat: din primăvară până astăzi, CL nu a mișcat un deget pentru a pune în aplicare soluția identificată de Ministerul Sănătății, respectiv trecerea clădirii la județ și integrarea ei, odată cu finalizarea lucrărilor, în circuitul medical al SJU, ca pavilion municipal.

Acest atentat la adresa sănătății băcăuanilor trebuie stopat: s-a pierdut jumătate de an, timp în care se puteau face pași determinanți inclusiv pentru obținerea unei finanțări prin PNRR, acolo unde incompetenții Viziteu și Ghinea au pus un spital desființat (de guvernul Orban, in 2020) și o secție fără proiect („de arși”).

Rog aleșii locali ca, în ceasul al 12-lea, să depășească măruntele mize politicianiste și să dea curs solicitării CJ, votând în cadrul CL un proiect similar, astfel încât lucrările la fostul Spital Municipal să se termine, după 15 ani de la deschiderea șantierului, iar clădirea – odată integrată circuitului medical al SJU – să servească scopului pentru care a fost concepută: oferirea de servicii medicale pacienților băcăuani.

Solicit, în regim de urgență, o ședință comună CJ – CL în care să se aprobe trecerea obiectivului de investiții (șantierul fostului Spital Municipal) în domeniul public al județului!

– Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. M
    Marius
    1 noiembrie 2022, 06:06
    0

    Daca o cladire ca aceasta nu este gata nici dupa atatia ani,asta spune totul in ce hal a ajuns aceasta tara!Fereasca Dumnezeu sa mai fie o nenorocire ca acea din 1977,ca va fi jale!Nu se va mai reconstrui nimic!Cum e posibil ca un spital sa nu fie functional 100% nici dupa atatia ani?Intr-o tara normala acei vinovati pt.aceasta situatie erau la puscarie,nu prin functii publice,platiti regeste tot din bani publici!Rusine sa va fie!

  2. T
    Tatiana
    1 noiembrie 2022, 08:52
    0

    De atâțea ani ar fi trebuit să fie gata acest spital și să nu se mai de a vina uni pe alți. Din păcate atât cei care acuză cât și cei care sunt acuzați nu sunt profesioniști și nu lucrează pentru cei care i au votat , își urmăresc numai interesele personale. Dacă erau inteligenți și buni profesioniști nu se acuzau din contra căutau soluții împreună și rezolvau problema.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.