Consiliul Județean Bacău premiază elevii, sportivii și antrenorii merituoși. Ivancea, mesaj la final de an

Redacția Ziarul de Bacău

Consiliul Județean Bacău s-a întrunit azi, în ultima ședință ordinară din acest an. Printre cele mai importante proiecte aprobate se numără și recompensarea sportivilor și antrenorilor din județul Bacău, care au obținut în anul 2022 performanțe deosebite la competițiile naționale și internaționale.

De asemenea, se vor acorda premii elevilor merituoși care au obținut media 10 la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, respectiv premii la olimpiadele școlare.

Evenimentul dedicat performerilor, profesorilor, părinților dar și tuturor băcăuanilor care i-au susținut și vor să îi felicite, va avea loc joi, 22 decembrie, la Sala Ateneu, începând cu ora 13.00.

La finalul ședinței, participanții au asistat la un spectacol de colinde și datini românești.

Președintele Valentin Ivancea a transmis următorul mesaj:

Felicit echipa consilierilor județeni pentru implicarea și decența de care au dat dovadă anul acesta, în exercitarea mandatelor de aleși locali.

Indiferent de ce parte a eșichierului politic aparțin, au pus pe primul loc interesul cetățeanului. Îmi doresc, în 2023, să continuăm colaborarea pentru desfășurarea unui act administrativ coerent, transparent și echilibrat, în care vocea fiecăruia să fie auzită în plenul CJ, în spiritul democrației care a dominat ședințele acestui for deliberativ.

De asemenea, chiar dacă ne aflăm la un moment de bilanț, nu trebuie să uităm că în fața noastră stau noi provocări, fiind girați cu încredere de cetățeni, pe care avem obligația să îi reprezentăm cu eficiență, loialitate și dedicare.

Le doresc tuturor consilierilor județeni să își petreacă sărbătorile în liniștea și căldura căminului, în pace, tihnă și bună înțelegere!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Cristina M.
    21 decembrie 2022, 16:21
    0

    Moș Costică moțăie pe banii nostri…

    1. m
      mihaela
      22 decembrie 2022, 19:26 răspuns pentru @Cristina M.
      0

      Bine punctat, odios personaj, rusine ‘marilor partide’ care au ajuns la mana unui looser dintr-un partid care nu a prins nici 5-ul sa intre in parlament…

  2. c
    ciolanel
    22 decembrie 2022, 20:00
    0

    Unii consilieri …de toata jena! Sefa de la invatamant cu fustite din ce in ce mai scurte si mai stramte, eternul Birzu, DJ Droiman……o gasca penibila, fara valoare autentica, avand ca unic obiectiv ciolanul.

  3. J
    John
    22 decembrie 2022, 21:32
    0

    Si la CJ ca si la CL: niste neica nimeni, având ca background doar carnetul de partid, incercand sa tina un speech invatat pe de rost in fata unor mici genii in diverse domenii.
    Ce poate fi mai fain de atat in romania ieducata? 😂

  4. d
    djdany
    23 decembrie 2022, 12:54
    0

    au aparut colindatori la boxe si in bacau in cartierul narcisa pe str aleea constructorului pote se va autosesiza cine trebuie !!!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.