~2 min lectură 5 comentarii

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a discutat oportunitățile de finanțare prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027

Redacția Ziarul de Bacău

Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, a participat astăzi, în Piatra Neamț, la ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. În cadrul întâlnirii, împreună cu Vasile Asandei- director general ADR Nord- Est și membrii consiliului, au fost trecute în revistă principalele activități derulate în ultima perioadă de către Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est.

Un punct important pe ordinea de zi a fost prezentarea evoluției Programului Operațional Regional 2014-2020 în regiunea noastră, dar și o informare cu privire la Programul Regional Nord-Est 2021-2027 și a oportunităților de finanțare existente, potrivit unei informări publicate pe Facebook de președintele Ivancea.

Atât autoritățile locale cât și investitorii așteaptă publicarea ghidurilor consolidate și lansarea apelurilor pentru prioritățile dedicate autorităților publice și IMM-urilor. În mod evident, aceste oportunități, primele în cadrul PR N-E 2021-2027, contribuie în mod semnificativ atât la dezvoltarea UAT-urilor cât și a mediului antreprenorial.

De asemenea, a fost expus plenului, proiectul de hotărâre privind avizarea contractelor aferente implementării proiectelor în care ADR N-E este beneficiar direct sau partener.

„Un plus pentru noul program sunt cursurile de calificare pe care ADR le va organiza pentru UAT-uri, în funcție de necesitate și solicitări. Pentru început, au fost prezentate o serie de observații specifice de care autoritățile publice trebuie să țină cont atât în pregătirea cât și în implementarea proiectelor”, a declarat Valentin Ivancea.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. b
    bacauan
    25 aprilie 2023, 14:09
    0

    gargara ieftina electorala,pnnr se duce dracului tot din motive electorale-bugetofage,regiunile de dezvoltare sunt ineficiente si bune doar de hartia pe care sunt scrise.
    cat de spre zona noastra n-e avem doua nuci tari (iasi-suceava) care au plecat mult inainte cu dezvoltarea si vor atrage majoritatea fondurilor.
    nu exista nici o colaborare sau parteneriat,va fi doar o subordonare a celorlalate judete fata de acesti doi poli…in special iasi.
    colaborari si dezvoltare poti sa ai cu cineva care se loveste de aceleasi probleme ca si tine (judetele invecinate) nu cu zone indepartate ca sv si is care isi doresc chestiuni diferite si specifice lor iar ultimii chiar viseaza umed la glorii de mult apuse pe spinarea saracirii altora.
    nu exista sentimente si prietenie ,exista doar interese ….invatati dracului odata,aduceti investori in judete,ganditi mare,uniti judetele prin infrastructura care sa faciliteze dezvoltarea uniforma a tuturor nu doar a polilor mediatici.

    1. M
      Mihai
      25 aprilie 2023, 15:36 răspuns pentru @bacauan
      0

      Zici ca SV e in fata BC ???? Nu prea cred

  2. R
    Roch
    25 aprilie 2023, 18:57
    0

    Sa vedem cum sta treaba. Se pare ca suprematia Iasiului e de necontestat, numai un orb ar pune la indoiala faptul ca Iasi este capitala regiunii.
    Ce ne facem cu Suceava ? O fi peste Bacau ?
    Sa vedem.
    Parcari plutitoare n-au.
    Tren urban nici atat !
    Universitate, Mare Spital …hmmm…cine zice ca is mai mari ca ale bacaoanilor ?
    Aeroport de toata jena. Afara din municipiu, sa nu vezi / auzi avioanele ???! 23 de destinatii ? Pai clar sunt in urma Iasiului (26) insa Bacaul cu cele 2 (din iunie 3) destinatii il bate de departe la capitolul popularitate.
    Mall ? Ala e Mall ? Are Suceava Mall mai mare ca Bacaul ???? (Cica da, dar e mereu noros acolo, hihihi )

  3. R
    ROCH
    26 aprilie 2023, 10:35
    0

    Draga “ROCH” deghizat in băcăuan degeaba furi identitatea , mirosi a târgul Ieșilor de la distanță .Nu ești greu de depistat ; comentariile anti Bacău te trădează ,ca de altfel și secțiunea economică unde îți publici aceeași placa la fiecare postare .
    Ești RASUFLAT , cititorii te cunosc deja.
    Bacaul așa cum este va hrănește și pe voi la Iași și e vioara întâi in regiunea asta

    Adio pui de cuc! 🙂

  4. a
    ali
    26 aprilie 2023, 18:44
    0

    Incepe campania electorala?
    Iasul? Ce faceti.. Unde sint postacii? S-au terminat fondurile :[

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.