Constantin CĂLIN

* Deși sînt considerat un „sincer bacovian”, eu încă n-am făcut-o, dar am descoperit pe cineva care a petrecut un Crăciun citind din Bacovia. E vorba de poetul și eseistul Traian Chelariu, al cărui centenar a fost sărbătorit de curînd. La 25 decembrie 1958, acesta nota în jurnalul său: „Zi liberă, deși trebuia să fiu la școală pentru activități educative cu elevii, oficial fiind, totuși, sărbătoare. (…). Citit versuri din Bacovia. Are acest autentic poet ceva atît de imponderabil în simplicitatea de concepție și execuție a poemelor sale, încît, oricît l-ai citi, am vrut să zic: ori de cîte ori l-ai citi, tot îți mai rămîne…”.

* La recenta comemorare a lui Mihai Drăgan a fost pus în discuție reproșul pe care i l-au servit mereu adversarii, acela că n-are „stil”. Fals și nedrept! Fără stil sînt numai autorii pe care, cînd îi citești, nu le simți pulsul, atoni, letargici. Tîrîie fraze! Or, în textele sale, Mihai Drăgan a dat întotdeauna semne de vitalitate, care pot fi percepute și azi. Expresie a unui temperament puternic, stilul său era fugos, expansiv. în plus, împrumutase de la Hașdeu, Maiorescu, Eminescu, Ibrăileanu (autori pe care criticul i-a studiat mai insistent) un număr de formule polemice numai bune de pus în pleasna unui bici.

* Surprins în direct, „live”, leșinul lui Berlusconi mi s-a părut o repetiție generală a unei morți adevărate. Un gest a fost, pentru mine, frapant și evocator: cel al agățării de tribună, pentru a nu cădea. Se încleștase de aceasta, cum s-ar fi încleștat de viață. într-o clipă, i-am văzut toate trăsăturile personalității: voință, îndrăzneală, demnitate, tenacitate. E din cei ce nu abandonează decît în fața unei puteri superioare aceleia proprii. Pentru asemenea inși, moartea vine întotdeauna pe neașteptate, ca o expulzare.

* Democrația face din ochi la toți: țărăniștilor, liberalilor, socialiștilor, democraților, conservatorilor etc. Regret că nu e mai selectivă.

* în epoca noastră cele mai multe reputații sînt obținute prin redefinirea unor lucruri și fenomene cunoscute, nu prin descoperirea de lucruri și fenomene noi. O epocă de sinonimii și de reetichetări!

* Semn de personalitate: să nu te lași tras de nici un curent. Mai mult: să fii contra tuturor curentelor!

* Declarîndu-se „învechit”, d-l Octavian Paler, eminentul eseist și moralizator, ignoră proverbul că „dă lupul bătrîn, cîinii își bat joc”. în ciuda „trezviei” sale și a coerenței discursului, el riscă, repetînd-o, ca antifraza sa să fie luată drept un adevăr. De altminteri, la restructurarea „Cotidianului”, cînd i s-a limitat prezența semnăturii la două și apoi la o singură apariție pe săptămînă, unul din „cîini” mi-a spus că „și așa scrie prea mult”!

* O deosebire semnificativă: bătrînii iubesc diminețile mai mult decît tinerii.

– „Opinii” peste tot: cîte din ele sînt, însă, ca să folosesc vorba de altădată, „opinii sincere”?

* Din cînd în cînd și criticul, ca și poetul, trebuie întrebat: Crezi în ce scrii?

* Ziarele, televiziunile mă împovărează mereu cu grijile altora. Grijile politicienilor, miniștrilor, antrenorilor, vedetelor, șoferilor, polițiștilor, greviștilor (din diverse sectoare), piloților, soldaților plecați în „zone de conflict”, pensionarilor, lumpenilor, copiilor străzii etc. Griji peste griji. Prea multe griji!

* Există și o multilateralitate de nedorit: aceea de a ști lucruri superflue, deocheate, derizorii, pe care din pudoare nu le poți etala, cita, comenta. Sau poți, dar numai în cerc restrîns, intim.

* Pentru mine, rescrierea e cel mai adesea pierdere, nu adaos.

* Lipsa polemicilor îl marginalizează pe critic. Ești rezervat, taci, nu exiști.

* Nu pot suferi înjurăturile, nici chiar pe hîrtie. Mi-e teamă că aș putea să mi le însușesc și să le repet eu însumi. Spaima mea de ele vine, apoi, din faptul că eu cred în seriozitatea cuvintelor.

* încerc să mă mențin odihnit, altminteri știu ce mă așteaptă. Oboseala devine o gaură în scutul spiritual, prin care se insinuează toate gîndurile rele.

* Un canal de televiziune dintre cele mai previzibile l-a scos pe d-l Traian Băsescu politicianul nr. 1 al anului. I-o fi socotit, oare, și gafa de a se autodistribui în rolul, ratat, de anticomunist?

* A doua zi după „circul” lui Vadim&PRM (pozitiv în mai multe privințe), același canal a organizat o dezbatere cu titlul „Societatea civilă, agresată în Parlament”. „Victimele”, inevitabilii Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu și Horia-Roman Patapievici – negri, dar calmi -, adevăratele noastre „repere intelectuale și morale”. Dumnealor nu le numără nimeni insinuările, ricanările, vituperările, denigrările, cuvintele otrăvite pe care le aruncă în scris ori în piața media? Oameni de multe privilegii, ei sînt cei mai tipici pentru societate și pentru așa-numita „societate civilă”? Pardon! E dilema mea, veche. Expresie a unui temperament puternic, stilul său era fugos, expansiv. în plus, împrumutase de la Hașdeu,

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!