ATLETISM: învingător în proba de 1500 de metri în cursa de ieri de la Cupa Bistriței, Constantin Ifrim (Știința Bacău) a ratat încă un loc I la 3000 de metri din motive care nu țin de pregătirea lui. Foarte important în ecuația abandonului este factorul odihnă, de care n-a avut parte în ultimul timp. De ce s-a întîmplat așa o spune chiar el, cel care locuiește într-o cameră de cămin studențesc.
– Felicitări pentru cursa de la 1500 de metri. Ce s-a petrecut la 3000 de ai tras pe dreapta?
– în primul rînd, mulțumesc pentru felicitări. în al doilea rînd, trebuia să cîștig și la 3000 de metri, nu neapărat relaxat, dar n-am putut.
– De ce?
– Nu vreau să mă scuz, dar în ultima săptămînă am avut parte de foarte puține ore de somn. O parte dintre colegii mei de cămin, chiar și sportivi, o țin în chefuri pînă la 3 sau 4 dimineața. Fac gălăgie noaptea pe coridor și n-am cum să dom. în plus, mi-e frică să ies din cameră, să nu mai pățesc și altceva. Asta a fost la 3000. Oboseala și-a spus cuvîntul.
– Te așteaptă concursuri mai importante. Cum te vei descurca?
– Cupa Bistriței a fost doar o etapă de pregătire, pentru Campionatul Balcanic și pentru Campionatul Național de sală în care, la 3000 de metri, vreau să obțin medalie.
– Din cîte am înțeles, nici cu alimentația nu stai prea bine.
– Mîncarea este puțină, într-adevăr. De săptămîna viitoare am înțeles că voi avea în meniu cîte o jumătate de pui pe zi. Trebuie să mai completez cu ceva. Vom vedea ce va fi.
– Care sînt obiectivele majore ale anului?
– Vreau ca în vară să obțin baremul pentru participarea la „europenele” de tineret, iar în toamnă să alerg la Campionatul European de cros. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.