Micul fermier pășește spre Europa
Fermierul nostru cel mic pășește spre Europa. Drumul îi este deschis, iar primăvara se anunță numai bună pentru planuri și recolte mărețe. Cel puțin în județul nostru toate semnele arată că în această primăvară obiectivul primordial – cel al producerii „cît să nu mori de foame” – va fi îndeplinit. Jumătate din pămîntul destinat culturilor agricole, adică vreo 80 000 de hectare, va fi semănat cu proumb. E mîncarea românului, dar mai ales a moldoveanului nostru, dintotdeauna. Problema e că din acest an cultura porumbului nu va mai fi subvenționată de către stat. Pînă în anul trecut țăranul primea pentru fiecare hectar, de la Guvern, vreo două milioane și jumătate de lei. Din acest an, numai unele culturi vor primi un milion și jumătate. Dar asta nu-l va împiedica pe micul nostru fermier să semene, pe bucata lui de pămînt, păpușoiul cel de toate zilele. Cine a fost, cît de cît, prin satele noastre, a putut vedea cam cum se muncește pămîntul. Evul Mediu e prezent aproape peste tot. Se ară, încă, pe întinse suprafețe, cu plugul arhaic tras de cal, de vacă și, în cazuri fericite, de boi. E adevărat, pe suprafețele lucrate de fermierii mari – aceștia putînd fi numărați pe degetele de la o mînă – se lucrează cu tractorul și cu alte mașini agricole. Dar micul agricultor are bani puțini, iar suprafața lui de teren e destul de mică. Așa că în lipsa banilor pe suprafețele acestea mici tot mai rentabil e plugul tras de vacă. Incît, de se întîmplă ca prin satele noastre să se nimerească vreun occidental, acesta va rămîne extrem de impresionat de ceea ce vede – adică, la arat, țăranul cu vaca și plugul, iar la prășit, același țăran cu sapa; pentru că la el, în Olanda sau Franța, astfel de „instrumente” mai pot fi văzute doar în muzee. Pentru occidental, modul cum se face agricultura la noi e locul unui autentic muzeu din țara lui, muzeu în aer liber…
Drumul agriculturii noastre spre Europa nu este acesta. Acolo se practică o agricultură super-modernizată.
Ambițiile guvernanților noștri sînt mari. Toate guvernele au clamat măsuri de dezvoltare a agriculturii. Din păcate, nici aplicarea legilor funciare nu a fost încheiată. Apoi, acum s-a ajuns la concluzia că o agricultură adevărată, adică competitivă sub toate aspectele, poate fi făcută numai pe suprafețe mari și numai de oamenii care locuiesc la sate. In nici un caz de cei care locuiesc în orașe și abia așteaptă zilele libere cînd să ajungă la sate, adică acolo de unde provin și au moșteniri sau părinți pe care trebuie să-i ajute. Am aflat că actualul guvern și-a propus măsuri hotărîte pentru ca țăranii să-și unească pămînturile și să lucreze în asociații sau cooperative sau cum or să le mai spună, dar pe surpafețe care să permită lucrări mecanizate și rentabile. Problema se pune dacă țăranul nostru va consimți să-și unească, din nou, pămînturile avînd trista experiență a fostelor cap-uri – pentru că orice s-ar spune, sentimentul proprietății nu poate fi „aburit” cu promisiuni. Oricum, însă, trebuie început de undeva. Intrarea în UE cu o agricultură de subzistență e imposibilă. Fără o agricultură competitivă drumul fermierului român spre Europa e interzis!… (Eugen VERMAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.