CONTRAPUNCT

Eterna și prospera noastră ladă de gunoi…

Eugen VERMAN

Da, a fost un autentic șoc. A fost ca o măciucă primită în cap. Ca o trecere bruscă de la lumină la întuneric… Așadar, am urmărit una din etapele Turului Ciclist al Franței. Le urmărisem și pe cele de dinaintea acesteia. Dar această etapă, a patra, m-a purtat printr-o Franță străină mie, pe drumuri de țară, „lăturalnice”, nevăzute în nici o imagine de televiziune. Căci nu am fost în această țară, dar cunosc multe despre ea. O istorie bogată, o economie dezvoltată, un popor care a adus multe beneficii umanității. Acum, am călătorit, împreună cu cicliștii, prin multe sate, cum spuneam prin zone prin care celebrul Tur n-a trecut pînă acum. Am văzut, însă, mai multe decît cei de pe biciclete, grație camerelor de televiziune din elicopter, și totul mi s-a părut fantastic. Cei care ați fost, ca și mine, în fața televizorului, ați trăit aceleași sentimente: de satisfacție, de bucurie a ochiului și sufletului, chiar de speranță. Totul, ca trasat la calculator, cum observau cei doi comentatori. Ca om care, ca jurnalist, am scris, zeci și zeci din ani, din agricultura județului Bacău, n-am putut să nu exclam la vederea cîmpurilor cultivate mai ales cu grîu – tarlale, pe coline sau pe șesuri, care nu se mai terminau, camera arătînd telespectatorilor inclusiv acuratețea acestor culturi, „fără nici un fir de neghină”, cum observa și amicul meu P.C. Pămînturi blagoslovite de munca omului, dar și de un climat propice. Nu-i vorbă, am văzut și instalații de irigat, în funcțiune, deși cerul era încărcat de nori.
Aminteam, mai sus, cuvîntul „speranță”. Cînd l-am amintit, gîndul m-a dus la seceta și pîrjolul cîmpiilor noastre cultivate cu grîu și mi-am spus, în ton cu actualul ministru al agriculturii și cu primul ministru, că, fiind în Uniunea Europeană, nu vom duce lipsă de pîine, că, iată, țări cum sînt Franța ori Belgia știu să scoată de la pămînt recolte care, cu puțină șansă, vor ajunge și la noi… Doar Franța, ca potențial agricol, e prima din Europa, urmîndu-i… România. Numai că România abia își duce necazurile, începînd cu luptele politice ale celor ce conduc țara și terminînd cu procesele țăranilor de prin tribunale pentru tot felul de cauze care de care mai ridicole pentru occidentali. Trec peste ceea ce am putut vedea în agricultură și o să amintesc, acum, de fapt, ce m-a impresionat cel mai mult, vizibil și din elicopter cu ajutorul camerei de filmat, desigur. Adică: ordinea și curățenia. Ați văzut „satele” acelea franțuzești? Ați văzut drumurile, curțile, clădirile, catedralele, ați văzut oamenii aceia exuberanți și cerebrali, în același timp? Măcar o hîrtie luată de vînt, sau, măcar, un cîine comunitar…? Da, aș crede, o altă planetă… ! Ei bine, cu aceste sentimente și cu gîndul la țara mea, atît de frumoasă și atît de primitoare, am sărit, cum se spune, pe programul TVR1, căci se făcuse ceasul Telejurnalului de la ora 19. Și primele imagini oferite – care m-au făcut să-mi pierd, aproape, cumpătul – au fost „tarlalele ” pline cu gunoaie de la marginea unui sat. Tocmai văzusem satele din Franța și iată-le și pe ale noastre. Eterna și prospera ladă de gunoi din Europa își dezvăluia, încă o dată, chipul hidos. Stare de fapt jalnică, întîlnită peste tot, fără excepție. La margine de sat și de oraș, pe ulițe și pe șosele, prin munți și văi… în fața acestor imagini respingătoare, se arată spre guvernanți. Eu cred că dacă guvernanții au vreo vină aici, apoi aceea e că n-au dat legi drastice, sau că, dacă legi, totuși, mai există, autoritățile sînt extrem de indulgente. Cred că nouă ne stă bine cu proverbul „frica păzește bostănăria”. Căci frica ar mai fi
„cineva” care să schimbe ceva în țară. Amintiți-vă că înainte de 1989 nu prea vedeai așa ceva în România. Erau legi care te obligau să faci curățenie și să păstrezi curățenia. Acum, sub sceptrul democrației, fiecare face ce vrea. Democrația e, de fapt, scutul care ne apără de tot felul de încălcări ale conduitei sociale sub toate aspectele… Vrem să-i ajungem pe occidentali din urmă? E un lucru admirabil. Dar cum? Cu vorbe nu se poate. închipuiți-vă cînd vine francezul din nu știu ce localitate rurală din țara lui și ne vizitează satele, ce impresie poate să-și facă! Vor veni și francezi și belgieni și nemți…, că doar facem parte din aceeași familie, aceea a Uniunii Europene. Cu drepturi depline. Dar nu ne vor face ei ordine în sate și în orașe, nu ne vor strînge ei gunoaiele de pe străzi și de pe marginea apelor, deși n-ar fi de mirare să facă și acest gest. Adică arătîndu-ne cum e să fii civilizat. Nu, nu se mai poate așa ! Fără legi dure, fără sancțiuni drastice, nu vom fi în stare să înaintăm. Și, să nu uit: fără cultură tot nu vom face nimic. Faptul că asistăm, în România, la un evident proces de deculturalizare ne condamnă la a fi coada-cozilor într-o lume pe care ne-am dorit-o cu ardoare, dar la nivelul căreia nu sîntem în stare să ne ridicăm.și zeci din ani, din agricultura

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!