Potop de controale s-a abătut, de cîteva zile, pe capul agenților economici sau persoanelor fizice din localitățile aflate pe Valea Muntelui care efectuează activități de exploatare a lemnului. Gabriel Berca, prefectul județului Bacău, spune că, încă de la începutul săptămînii trecute, inspectori de specialitate din Corpul de Control al primului ministru verifică toate autorizațiile de funcționare și de construire ale gaterelor și instalațiilor de debitare aflate în această parte a județului, modul în care au fost eliberate aceste acte, măsura în care proprietarii acestor instalații au respectat condițiile de exploatare care au fost puse de autorități la eliberarea avizelor de funcționare, precum și proveniența și destinația materialului lemnos prelucrat. „în paralel cu aceste verificări vor mai fi cercetate și lucrările executate în ultimii ani de Direcția Apelor. Sper ca în urma acestor verficări să fie lămurită și problema digului de pe rîul Bîrnat, despre care nimeni nu știe acum unde a dispărut și din cauza căruia s-au produs inundații și în municipiul Bacău”, declară Gabriel Berca.
Inspectorii Corpului de Control al primului ministru nu sînt, însă, singurii care fac astfel de verificări. âmpărțiți în cinci grupuri de acțiune, reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliției Române, Gărzii Financiare, Gărzii Naționale de Mediu, Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Inspectoratului de Stat în Construcții, Autorității Naționale de Control, Ministerului Agriculturii și Ministerului Economiei și Comerțului au început să facă, la rîndul lor, un inventar al gaterelor și instalațiilor de debitat din tot județul. Echipele de control sînt însoțite, pe lîngă poliție, și de procurori pentru a se putea lua, în urma verificărilor din teren, măsurile prevăzute de lege pentru pedepsirea deținătorilor de gatere ilegale. Gheorghe Savu, directorul Direcției Silvice Bacău, spune că sînt făcute zilnic rapoarte operative cu privire la rezultatele acestor controale, urmînd ca, la finalul acțiunii, rezultatele să fie grupate într-un raport final. „Controalele ar fi fost cu mult mai eficiente dacă toate gaterele de pe Valea Muntelui ar fi fost în stare de funcționare. în ultima perioadă, însă, din cauza problemelor care au existat în rețeaua de furnizare a energiei electrice multe dintre aceste gatere au fost închise”, mai adaugă directorul Direcției Silvice Bacău. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.