Copiii teribili!…

Mihai BUZNEA

Super! Uau!… O chours!… Nașpa!… Eeee!…
Trebuie să recunoaștem: copiii noștri sînt al naibii de deștepți! Și de receptivi la tot ce se-ntîmplă în jurul lor. Mai ales la ce aud de la radio și tv. Dar ce zic eu, deștepți! Sînt geniali, sînt superdotați, superstimulați, supermotivați, superinformați!, superreceptivi ș.a.m.d. Au clasă. Ne dau lecții și încă ceva pe deasupra: convingerea că fac bine tot ceea ce fac, de multe ori, rău. Ceea ce nouă, ăstora, care am uitat de mult de copilărie și am dat din nou în mintea copiilor, ni se pare a fi ceva de rîsu’ – plînsu’… Mă rog, mult-blamatul conflict dintre generații!
Tot mai des mă întreb ce s-ar întîmpla cu cei mici, ca și cu cei tineri, dacă ar fi lipsiți de televiziune, cu reclamele și desenele lor animate, cu emisiunile de umor grosier și concertele de manele. Cine i-ar mai educa în spiritul noilor vremuri și al limbajului promovat de fiecare post ce se întrec în „originalitate” și „creativitate”?! Limba noastră cea de toate zilele, dăruită de marele maestru al cuvîntului care a fost și a rămas Mihail Eminescu, tinde să devină săracă, anacronică, desuetă. Asaltul modernismului „calcă totul în picioare” și aproape că ne răpește șansa supraviețuirii lingvistice decente. Neologismele tratează „de sus” dicționarele, de unde migrează spre vulgul rostirilor necontrolate și al exprimărilor licențioase cu pretenții de eleganță.
Asaltul reclamelor și al publicității ce depășesc limitele suprasaturației pe micile ecrane și-a asumat benevol această misie fără glorie a proliferării și însușirii limbajului cu țintă comercială, limbaj multiplicat prin repetare la infinit. Super!, încearcă să ne trezească interesul un spot publicitar despre nu știu ce produs. Uau!, exclamă, extaziată și cuprinsă de emoție și încîntare, nepoțica de cîțiva anișori, și continuă: hai, că-i nașpa, nu vezi ce cool e?! O chours, mă ia gura pe dinainte, hai că-i tare, să n-am parte de mama!… După acest dialog elevat pe teme de marketing intelectual încerc să-mi aduc manierele lingvistice la ordine, dar șansele mă
ocolesc. Telecomanda televizorului se dovedește o sculă ascultătoare doar în mîinile micuțe ale nepoțelei, care navighează printre canale cu o viteză și-o pricepere de invidiat. Cuvintele – rostite sau cîntate -, defilează pe lîngă urechi precum infanteriștii în atac dezlănțuit asupra colinei din fața lor. Tirul verbiajului este năucitor: „…să n-am parte de frumos/ dacă nu te-oi pune jos”, lălăie un manelist în vogă, în timp ce cadînele din trupa de balet își mișcă obscen șoldurile și buricele dezbrăcate, în ritmul muzicii cu parfum oriental. Educație estetică inconfundabilă. M-am lămurit și trec mai departe, la desenele animate. Cîțiva puști isteți, cu tunsori rebele, altminteri simpatici, parcă se provoacă în a etala expresii dintre cele mai pitorești, dar cu o încărcătură suprasaturată de vulg. Replicile lor par desprinse din ireal, venind dintr-o lume a deformărilor de limbaj. Nimeni nu le sancționează. Plata va veni, însă, mai tîrziu, cînd deconturile vor însuma consecințele indiferenței de astăzi a responsabililor în materie, cît și teribilismul infantil, inconștient, al celor care învață ceea ce ar trebui ținut la mare distanță.
Vinovații se află printre noi. Ei pot fi identificați pe sticlele ecranelor de televiziune și în studiourile unde se fabrică astfel de emisiuni. CNA-ul monitorizează, constată, își mai arată din cînd în cînd mușchii, și trece mai departe. Faceți loc, vă rog!… lume a deformărilor de limbaj. Nime

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!