• această șansă le-a fost oferită de Mc Donald’s • copiii au uitat de rolul lor imediat ce l-au zărit pe clownul Ronald
Restaurantul Mc Donald’s din Bacău a avut o inițiativă care a făcut fericiți zeci de copii din oraș. Mai mulți micuți au fost invitați ieri dimineață pentru a savura din noile produse scoase pe piață de cunoscuta firmă. Alături de ei s-au bucurat și copiii jurnaliștilor băcăuani, care au avut șansa să devină ziariști pentru o zi. Imediat ce au intrat în incinta Mc Donald’s, gazdele le-au oferit acestora tricouri roșii, insigne și ecusoane, așa cum au, de obicei, ziariștii de profesie. Întrebările s-au pierdut însă undeva pe drum, fiindcă micuții reporteri au început să strige și să aplaude cînd și-a făcut apariția printre ei celebrul clown Ronald. Acesta le-a spus glume, i-a antrenat în tot felul de activități hazlii, în timp ce organizatorii au promovat Mc Meniul Fitness, dedicat mamelor care vin cu cei mici la Mc Donalds, dar și un nou Happy Meal, care conține un produs pe bază de pește și un nou suc de protocale.
Amfitrionul manifestării de ieri a fost Cristian Savu, directorul de comunicare al Mc Donald’s România. El a încercat să le convingă pe mămici că trebuie să-și aducă și mai des copiii la acest restaurant, iar argumentele au fost pe măsură. Cristian Savu a afirmat că, și dacă va fi foarte aglomerat în restaurant, mamele vor avea o casă de marcat doar pentru ele, unde vor fi servite imediat. În plus, ele vor avea un colț doar al lor, în care vor putea citi reviste despre modă, ziare, pliante care le-ar putea ajuta să fie frumoase, ba chiar vor putea proba anumite testere ale unor parfumuri.
Mc Donalds a intrat pe piața românească în 1996 și a ajuns ca, astăzi, să folosească circa 70% dintre alimentele necesare de pe piața internă. Cristian Savu a mai spus că, zilnic, nu mai puțin de 47 de milioane de clienți trec pragul restaurantelor Mc Donalds. (Nicoleta BICHESCU, Eduard ADAM)
Lasă un răspuns