~4 min lectură 3 comentarii

CRAB anunță noi restricții. Apă cu program în Bacău, Mărgineni și Măgura

Redacția Ziarul de Bacău

Lucrările la rezervoarele de la Barați intră în etapa a doua, iar CRAB anunță, într-un comunicat de presă, restricțiile în furnizarea apei, în municipiul Bacău și comunele Măgura și Mărgineni.

Stația de tratare Barați

Pentru finalizarea, înainte de termen, a primei etape a lucrării de “înlocuirea asamblului hidraulic existent in camera vanelor de la rezervoarele Barați”, respectiv înlocuirea instalației hidraulice aferente celui de-al doilea rezervor de 5.000 mc, CRAB anunță:

  1. În data de 03.06.2021, se vor executa lucrarile aferente celei de a doua etape, respectiv inlocuirea conductelor influente aferente camerei vanelor.

În aceasta etapă a lucrărilor, este necesară sistarea apei pe conducta care alimenteaza rezervoarele, respectiv conducta de transport de la Stația Mărgineni către rezervoarele Barați, pe o perioada de 12 ore, și implicit intreruperea furnizarii apei consumatorilor racordati pe aceasta conducta.

Astfel, in intervalul orar 08:00 – 20:00 se sistează furnizarea apei potabile pentru consumatorii racordati pe conducta de transport Margineni – Barati, fiind afectate urmatoarele zone:

  1. Calea Moinesti – SALBAC – Calea Moinesti nr. 34;
  2. Fosta fabrica Diana Forest, actualmente Barlinek Bacau;
  3. Arcadie Septilici;
  4. Prelungirea Arcadie Septilici (com. Margineni) si str. Intre Vii (com. Magura);
  5. satul Barati (com. Margineni)
  6. Comuna Margineni, satele: Valea Budului – Trebes – Padureni – Luncani – Podis vor avea programul de furnizare 3 ore dimineata si 3 ore dupa – amiaza; 
  7. SC Conagra SA, SC Europrod SA.

De asemenea, pentru 40% din consumatorii municipiului Bacău, CRAB procedează la restricționarea programului de furnizare a apei potabile la parametri normali de debit si presiune, furnizarea apei potabile urmând a se face după următorul program:

– 5 ore dimineata (in intervalul orar 05:00 – 10:00)

– 5 ore dupa – amiaza (in intervalul orar 16:00 – 21:00)

pentru următorii consumatori:

1. Pod Margineni – Garii – Aleea Parcului – Oituz – Energiei – Mioritei, etj.II-IV;

2. Garii – Bradului – Mioritei – Ion Luca – G. Bacovia – Energiei, etj.II-IV;

3. Narciselor – Calea Republicii – Condorilor-Henri Coanda, etj.II-IV;

4. Calea Marasesti – Garofitei – Letea, etj.II-IV;

5. Calea Republicii – Metro– Str. 2 Stejari (com.Sarata) etj.II-IV;

6. Zona centrala a mun.Bacau: 9Mai – Bd. Unirii – Calea Marasesti – Razboieni etj.II-IV;

7. Cartier Gheraiesti;

8. Cartier CFR-str. Constantei; 

 9. blocurile bara altele dacat cele mentionate la punctele anterioare vor fi afectate la etajele III si IV. 

II. In perioada 11.06 – 15.06.2021, se vor executa ultimele lucrari ale acestei investitii, respectiv inlocuirea  tronsonului conductei de alimentare Margineni – rezervor Barati, din camera vanelor pana in exteriorul acesteia si inlocuirea conductei efluente din cele 2 rezervoare  din camera vanelor, pana in exeteriorul acesteia.

In acest interval, furnizarea apei potabile se va face dupa programul:

          – 3 ore dimineata (in intervalul orar 06:00 – 09:00)

          – 3 ore dupa – amiaza (in intervalul orar 17:00 – 20:00)

pentru consumatorii:

1. Pod Margineni – Garii – Aleea Parcului – Oituz – Energiei – Mioritei, etj.II-IV;

2. Garii – Bradului – Mioritei – Ion Luca – G. Bacovia – Energiei, etj.II-IV;

3. Narciselor – Calea Republicii – Condorilor-Henri Coanda, etj.II-IV;

4. Calea Marasesti – Garofitei – Letea, etj.II-IV;

5. Calea Republicii – Metro– Str. 2 Stejari (com.Sarata) etj.II-IV;

6. Zona centrala a mun.Bacau:9Mai – Bd. Unirii – Calea Marasesti – Razboieni etj.II-IV;

7. Cartier Gheraiesti;

8. Cartier CFR-Str.Constantei; 

9. blocurile bara altele dacat cele mentionate la punctele anterioare vor fi afectate la etajele III si IV. 

 Urmatorii utilizatori, alimentati din Gospodariile de apa Gheraiesti si Margineni, nu vor fi afectati de aceste lucrari, furnizarea apei potabile realizandu-se la parametri normali de debit si presiune, 24 din 24 ore:

  1. Cartier Serbanesti
  2. Cartier Izvoare; 
  3. Zona Milcov – Stadionului – Alecu Russo; 
  4. Zona Stefan cel Mare blocurile cu numere cu sot, inclusiv strazile Valea Rosie, Turbinei, Vantului si Vadu Bistritei; 
  5. ANL Gheraiesti;

De asemenea, pentru blocurile turn furnizarea apei se va face in regim continuu.

„In scopul limitarii cat mai mult posibil a disconfortului creat de lucrarile demarate, facem apel la consumatorii nostri, sa utilizeze apa in mod responsabil. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi mulțumim pentru înțelegere”, se afirmă în comunicatul CRAB.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. M
    MIHAI TRAIAN
    2 iunie 2021, 14:06
    0

    Bācåuani!acceptatidublarea perturbing la apa!!!!!!

  2. P
    Popa Emil
    2 iunie 2021, 14:30
    0

    SI uni pensionari , care au rămas singuri pe lume SI au altroza la genunchi , cine le aduce apa , dacă nu pot cara nici un 1 kg de apa , mor in casa de sete

  3. V
    Vainer
    3 iunie 2021, 06:33
    0

    Dragi bacauani, AVETI CEEA CE ATI VOTAT !!!!!!!!!!!!
    Voi ati vrut schimbare, acum aveti ceea ce ati dorit, schimbare in galben…Ha ha h ah ha h ah ….

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.