Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor societății Subex Bacău a aprobat împuternicirea Consiliului de administrație pentru angajarea de linii de credit sau credite pînă la concurența sumei de 2,5 miloane de euro (sau echivalentul în lei) și scrisori de garanțe pînă la concurența sumei de 1,5 milioane de euro. „Se lasă la aprecierea Consiliului de administrație băncile cu care se negociază și, respectiv, se vor obține aceste finanțări – se arată în comunicatul semnat de președintele AGOA, Ovidiu Palade. Interesul urmărit îl reprezintă obținerea unei dobînzi mici și costuri de angajare de credite reduse. Pentru aceste credite se va gaja cu active, stocuri și mijloace fixe ale Subex sau aparținînd societăților de grup”. Consiliul de administratie a fost imputernicit sa semneze actele de ipotecă, iar în funcție de ofertele întîlnite, să vîndă terenuri sau active din portofoliu la un preț de cel puțin 100 de euro pe metrul pătrat, pentru terenuri, și cel puțin de trei ori valoarea contabilă, pentru active, precum și să cumpere terenuri și imobile la prețul pieții, în funcție de ofertă. Subex este interesată și de valori mobiliare, în fapt de achiziționarea de noi valori mobiliare, în funcție de oferta pieței, precum și de vînzarea celor pentru care Consiliul de administrație consideră ca este momentul oportun. Subex este controlată de societatea Steel Invest Bacău, cu o deținere de aproape 60%. Acțiunile Subex sînt cotate pe piața Rasadaq, ultima tranzacție cu acestea realizîndu-se la prețul de 0,49 lei pe acțiune. La acest nivel, capitalizarea companiei este de aproape 2,4 milioane de euro, în creștere față de sfîrșitul lunii ianuarie. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.