Șefii județului și instituțiile abilitate caută soluții pentru revigorarea economică a județului. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Bacău lucrează la un proiect de înființare a Consorțiului de Dezvoltare Economică a Județului Bacău, un organism de coagulare a forțelor economice, administrative și politice în vederea realizării și implementării strategiilor de dezvoltare economică a județului, atragerii fondurilor europene și a investitorilor. „Camera de Comerț are meritul de a fi identificat cu mulți ani în urmă nevoia unui astfel de organism în Bacău, după modelul italian, însă ceea ce trebuie subliniat este faptul că implicarea autorităților administrative și a oamenilor politici este esențială pentru materializarea acestei idei”, a declarat subprefectul Neculai Olaru. Pentru demararea proiectului este necesar să se identifice ca partener o firmă de specialitate în realizarea și implementarea unui Consorțiu de Dezvoltare Economică, pentru a cărui funcționare este nevoie de sprijinul financiar al Uniunii Europene. în perioada imediat următoare se va încerca strîngerea tuturor celor implicați în proiect, de la reprezentanții autorităților la instituții cu atribuții în dezvoltarea economică și pînă la patroni, pentru constituirea echipei de realizare a proiectului. Economia județului nostru a înregistrat anul trecut, față de acum doi ani, o scădere considerabilă la mai toți indicatorii, dat fiind situația de criză de pe platforma petrochimică Onești și mai ales de la societatea „Rafo”. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.