HANDBAL FEMININ – JUNIOARE 1: Meciul dintre CSȘ Tîrgu Neamț și CSȘ Bacău, disputat miercuri seară pe terenul primei echipe amintite, a fost cel mai important din grupa I a campionatului de handbal, junioare 1. Primele două clasate au jucat pentru stabilirea ierarhiei la finalul primei faze a competiției, în seria A. CSȘ Bacău (antrenor Eugen Manoliu), avea nevoie de victorie pentru a urca pe locul I. Un rezultat de egalitate n-ar fi avantajat-o întrucît echipa din Tîrgu Neamț avea un punct avans înaintea etapei de miercuri. Au învins gazdele, 28-24 (11-12), după ce echipa lui Manoliu era în avantaj, la pauză.
„Nu știu ce s-a întîmplat în perioada dintre cele două părți ale jocului. Am jucat bine în partea I. De la pauză n-a mai fost la fel ca înainte. Cred că oboseala a fost adversara noastră. în plus, s-a ratat foarte mult. Au fost foarte puține goluri, comparativ cu numărul acțiunilor de atac avute. La fel s-a întîmpal și la meciul din toamnă, de acasă (n.r., 25-25), cînd am jucat bine doar în prima parte a partidei. Și acum, jocul a fost bun în prima jumătate. 15 minute din repriză au căzut. N-au mai avut energie. Cinci dintre jucătoarele de bază au evoluat și duminică, în Divizia A, de la un capăt al altuia al meciului. Cred că e prețul plătit pentru oboseala adunată. Oricum, ele cîștigă, ca jucătoare. în ansamblu, au jucat bine, dar au terminat fără vlagă. Angheluță a apărat bine, atacul a fost mai slab”, a spus Manoliu.
Handbalistele de la CSȘ au valoarea necesară să ducă, pînă la capăt și cu victorie, un meci. Au dovedit-o și vor mai avea posibilitatea să o facă și la turneele semifinale, programate în aprilie și mai. Pînă atunci, mai este o etapă de campionat, dar care nu mai modifică prea mult clasamentul, mai ales în părțile esențiale.
Pentru CSȘ Bacău au marcat Niga (6), Șurubaru (5), Burghel (4), Matei (4), Chiper (3), Amoagdei (2). Palamariu (10) și Rusu (8) au tras cel mai eficient la poartă pentru echipa din Tîrgu Neamț.
• Celelalte rezulate: LPS Piatra Neamț – LPS Suceava 28-15, LPS Roman – LPS Botoșani 33-27. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.