HANDBAL MASCULIN – JUNIORI 1: Echipa masculină de handbal juniori 1 a Clubului Sportiv Școlar Bacău (n.r., vicecampioană națională în 2005) a reușit, în urmă cu 10 zile, să se califice pentru a noua oară de-a lungul anilor la turneul final al campionatului național, avîndu-l ca antrenor pe Marcel Păunică. De fiecare dată cînd a ajuns la turneul final, CSȘ Bacău a urcat pe podium (4 x aur, 3 x argint, 1 x bronz). Turneul final de anul acesta a început ieri, la Mediaș, și va dura pînă pe 14 mai. CSȘ Bacău a avut pauză în prima zi întrucît, în această fază a competiției, se ține cont și de rezultatele înregistrate în faza semifinală, între echipele calificate în ultimul act. Astfel trei echipe au pornit cu cîte o victorie. CSȘ Bacău are deja 2 puncte, grație victoriei obținute la turneul semifinal, 31-29 cu Marta Baia Mare, tocmai în fața echipei care anul trecut a învins-o în finala campionatului. Pentru titlul național din acest an se vor întrece încă alte patru echipe: Minaur Baia Mare, CSȘ Odorhei, LPS Piatra Neamț, CSȘ 3 Steaua București. Ieri, în prima zi a turneului, au jucat LPS Piatra Neamț cu CSȘ 3 Steaua și CSȘ Odorhei cu CSȘ 2 Minaur Baia Mare.
Programul turneului
• 10 mai: Steaua – Marta (ora 15), Minaur – Bacău (ora 17), Piatra Neamț – Odorhei 47-27;
• 11 mai: Odorhei – Steaua (ora 14), Bacău – Piatra Neamț (ora 16), Marta – Minaur (ora 18);
• 12 mai: pauză;
• 13 mai: Piatra Neamț – Marta (ora 15), Odorhei – Bacău (ora 17), Minaur – Steaua 30-29;
• 14 mai: Bacău – Steaua (ora 9), Marta – Odorhei (10:45), Minaur – Piatra Neamț (12:30). (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.