Cu ochii peste gard

Tîrguială de tarabă

• De la Sevastopol la Ialta (4)

Am avut șansa să vizitez Ialta în septembrie 2001, cu ocazia unei excursii desfășurate în cadrul unei conferințe internaționale de comunicări științifice organizată la Sevastopol de către Universitatea din Donețk.
… încă nu terminasem de vizitat palatul Livadia. Mă aflam în „italianskii dvorik” (curtea italiană), o suprafață pătrată de aproximativ o mie de metri pătrați, cu alei desenate precis, formate din pietriș alb, străjuite de chiparoși, palmieri și garduri vii înalte pînă la genunchi. Jur – împrejurul curții erau dispuse arcade albe, susținute de coloane zvelte, în spatele cărora se găseau terase acoperite, late de circa șase metri, cu dale de gresie albă. Din loc în loc, lîngă pereți, vizitatorii se puteau odihni pe bănci din marmură albă. M-am așezat pe una dintre acestea. Alături de mine era universitarul kievean Taras Hrivnîciuk, vorbitor și de limba română, care a devenit sentimental:
– Cînd te gîndești că pe această bancă poate s-a așezat și Roosevelt, șeful delegației americane, în perioada cît a fost cazat în acest palat!…
– Puțin probabil. Am și acum în memorie fotografia din timpul Conferinței de la Ialta, în care Roosevelt stătea pe căruțul cu rotile, fiind încadrat de Churchill și Stalin.
– Conferința de la Ialta a urmat după conferința de la Teheran, ținută între 28 noiembrie și 1 decembrie 1943, unde au participat aceiași protagoniști. în capitala iraniană s-au hotărît detaliile finalizării războiului, cînd se contura deja victoria Aliaților după memorabila zi de 2 februarie 1943, adică după ce la Stalingrad a capitulat armata a VI-a germană condusă de mareșalul Friedrich Paulus și după o altă zi hotărîtoare, aceea de 8 noiembrie 1942, adică după ce trupele americane au debarcat în Africa, la Kenitra, lîngă Rabat.
– Această debarcare istorică a fost urmată de Conferința de la Casablanca, din perioada cuprinsă între 14 și 23 ianuarie 1943, la care Stalin a lipsit, am continuat eu.
– Mi-ați spus că ați lucrat cîțiva ani la un institut din Casablanca. Cu siguranță ați vizitat palatul – muzeu în care s-a ținut celebra conferință!
– Conferința s-a ținut la hotelul Anfa, care din motive obscure a fost demolat în anii ’50.
– Ce păcat! Aș fi dorit să vin la Casablanca măcar pentru a vizita acel loc memorabil. Să revenim la Conferința de la Ialta. Aici s-a discutat organizarea lumii după încheierea păcii, care se prefigura cu certitudine.
– Stalin a negociat de pe o poziție de forță, deoarece Armata Roșie se găsea la mai puțin de 100 kilometri de Berlin.
– Ce negociere, domnule Ciucescu? A fost o tîrguială de tarabă!
– Roosevelt, slăbit de boală, a dorit foarte mult deschiderea de către sovietici a unui front anti-japonez în Extremul Orient și înființarea Națiunilor Unite, lăsîndu-l pe Stalin, în compensație, să traseze – se zice – cu creionul de tîmplărie, noua hartă a Europei Centrale și de Est.
– Conferința de la Ialta a avut șase puncte: 1.- organizarea lumii; 2.- declarația Europei eliberate; 3.- dezmembrarea Germaniei; 4.- zona de ocupație a Franței; 5.- Danemarca; 6.- Polonia.
– La punctul privind Europa eliberată, se garanta dreptul fiecărei țări de a-și alege singură forma de guvernămînt. în realitate, tancurile sovietice au afectat soarta a 130 milioane de europeni, care au intrat forțat în zona de influență a imperialismului sovietic.
– România a ieșit din acest război ca țară învinsă, deși la 23 august 1944 l-ați arestat pe Antonescu și imediat ați întors armele contra Germaniei.
– Antonescu s-a trezit prea tîrziu, cînd deja toată lumea vedea înfrîngerea Germaniei. A încercat el să intre în contact cu Aliații prin emisari trimiși la Ankara, Stockholm și alte destinații, dar i se răspundea stereotipic: „Luați legătura cu rușii”.
– Una dintre consecințele Conferinței de la Ialta a fost construirea, la 13 august 1961, a zidului Berlinului, care a fost dărîmat în săptămîna ce a urmat zilei de 9 noiembrie 1989.
– „Berliner mauer” (zidul Berlinului) a dus la scăderea deosebit de importantă a ceea ce germanii au numit „republik flucht” (fuga din republică); statistic, numărul celor care au trecut din Berlinul de est în cel de vest s-a redus – de la un total de două milioane și jumătate, la numai cinci mii.
– Cum de sînteți atît de informat, domnule Ciucescu?
– Deoarece în septembrie 1969 am traversat acest zid dinspre Berlinul vestic spre cel estic prin punctul de trecere „Alexander platz”. Veneam din Suedia, unde fusesem trimis de Institutul Politehnic din București să fac o practică de producție la oțelăria din Avesta. Cu banii cîștigați acolo am cumpărat un bilet de avion Malmö – Copenhaga – Hamburg – Berlinul occidental. După ce am trecut în Berlinul de est, mi-am continuat drumul spre România cu trenul balt-orient expres.
– Ați avut ocazia să evadați de tînăr din zona – cum ați spus adineaori – imperialismului sovietic instituită după Conferința de la Ialta, dar nu ați profitat de ea. Nu regretați?
– Norocul s-a numit Conferința de la Malta dintre Bush senior și Gorbaciov, ținută în zilele de 2 și 3 decembrie 1989, cînd, în secret, s-au stabilit alte zone de influență și României i s-a deschis drumul spre Uniunea Europeană, am evitat eu un răspuns direct.
…Ieșeam din palatul Livadia, trecînd găbit pe lîngă palmieri, chiparoși, brazi canadieni, cedri albaștri, arbori – mamut sequoia, martori tăcuți ai Conferinței de la Ialta, dar ultima întrebare a universitarului kievean încă îmi stăruia în minte. (Doru CIUCESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!