Știrile Zilei
19:46 [Top Story] — Cășuneanu a dat în judecată Primăria și Consiliul Local Bacău și cere anularea PUZ-ului pentru Stadionul Municipal • 18:43 [Top Story] — FOTO! Podul de la Ciobănuș: drumul tehnologic, gata la finalul săptămânii. Benea acuză CJ Bacău pentru două săptămâni de întârzieri • 18:04 [Top Story] — Nereguli grave în programul „Masă sănătoasă” din Bacău: 6 firme, cu activitatea suspendată. Amenzi de 230.000 de lei • 15:31 [Actualitate] — Circulația pe Aleea Parcului se închide parțial timp de 45 de zile, pentru lucrări la rețeaua de apă și canalizare • 12:56 [Expert] — Cum să protejăm mediul la noi acasă? Află câteva sfaturi practice și reguli simple de la SOMA Bacău • 07:27 [Top Story] — Adrian Gavriliu câștigă definitiv procesul cu primarul Viziteu. Trebuie reintegrat la conducerea CSM Bacău și primește salariile din urmă • 06:56 [Top Story] — DAN AIR explică de ce a cerut insolvența: Creditorii amenință să blocheze zborurile. Compania vrea să evite un nou caz BLUE AIR • 19:46 [Top Story] — Cășuneanu a dat în judecată Primăria și Consiliul Local Bacău și cere anularea PUZ-ului pentru Stadionul Municipal • 18:43 [Top Story] — FOTO! Podul de la Ciobănuș: drumul tehnologic, gata la finalul săptămânii. Benea acuză CJ Bacău pentru două săptămâni de întârzieri • 18:04 [Top Story] — Nereguli grave în programul „Masă sănătoasă” din Bacău: 6 firme, cu activitatea suspendată. Amenzi de 230.000 de lei • 15:31 [Actualitate] — Circulația pe Aleea Parcului se închide parțial timp de 45 de zile, pentru lucrări la rețeaua de apă și canalizare • 12:56 [Expert] — Cum să protejăm mediul la noi acasă? Află câteva sfaturi practice și reguli simple de la SOMA Bacău • 07:27 [Top Story] — Adrian Gavriliu câștigă definitiv procesul cu primarul Viziteu. Trebuie reintegrat la conducerea CSM Bacău și primește salariile din urmă • 06:56 [Top Story] — DAN AIR explică de ce a cerut insolvența: Creditorii amenință să blocheze zborurile. Compania vrea să evite un nou caz BLUE AIR

Cu ochii peste gard

Administrator

Fragmentarea Moldovei Mari

• Chișinău (2)

– Chișinăul, cu cei peste 800 000 de locuitori ai săi reprezintă, printre altele, cea mai mare aglomerare urbană de români, după București – a ținut să mă informeze profesorul universitar moldovean Ion Carteputredă.
– Probabil că așa este, tot așa cum Bucureștiul numără cei mai mulți unguri, după Budapesta, am replicat eu.
Așa a început conversația pe care am avut-o la Chișinău, în așa-numitul squar al Mitropoliei, un parc cu suprafața de nouă hectare, străbătut de opt alei radiale mărginite de arțari, brazi, mesteceni, scoruși, tei, ulmi și alți copaci specifici zonei, toate ducînd spre catedrala „Nașterea Domnlui”, de un alb orbitor, identic cu cel al clopotniței alăturate.
Era o dimineață însorită de mai. Stăteam pe o bancă situată între clopotniță și Arca Biruinței, cu spatele la soare. De acolo, spre sud-vest, la o distanță de cel mult două sute de metri, se zărea statuia lui Ștefan cel Mare și Sfînt.
– După cinci veacuri, urmașii-urmașilor marelui domnitor trăiesc în țări diferite: România, Republica Moldova și Ucraina, mi-a reamintit cu tristețe universitarul chișinăuan.
– Acesta este tristul adevăr!
– Apogeul Moldovei, care poate fi denumit și Moldova Mare, a fost realizat în 1475, după bătălia de la Vaslui, cînd turcii au fost biruiți. Atunci, granițele Moldovei cuprindeau – la vest, Carpații, la sud -Milcovul, brațul Chilia și Marea Neagră, iar la est și nord – Nistrul.
– Fragmentarea Moldovei Mari a început chiar în timpul domniei lui Ștefan cel Mare și Sfînt, prin pierderea cetăților Chilia și Akkerman în 1484, rezultînd zeci de fragmente teritoriale, ca niște piese de puzzle. Cum de s-a ajuns la această fragmentare?
– Dumneavoastră știți cu siguranță că în Bacău, localitatea de unde veniți, Ștefan cel Mare și Sfînt a construit în 1481 pentru fiul său o curte domnească pentru fiul său Alexăndrel, care urma să fie domn peste Țara de Jos și să împartă, astfel, puterea cu tatăl său. Ajuns domn, Alexăndrel Vodă a construit în 1491 biserica Precista, însă moartea sa prematură, survenită în 1496, a întrerupt ascensiunea tînărului domnitor, precum și o mare fragmentare a Moldovei.
– Cîți copii a avut Ștefan cel Mare și Sfînt?
– Marele domnitor a avut numeroși copii legitimi, cu soțiile, precum și nelegitimi, cu ibovnicele sale.
– Vreți să fiți mai explicit, domnule profesor Carteputredă?
– Primul copil legitim a fost Alexandru, făcut cu Marusta, prima soție, moartă timpuriu. Aici, lucrurile se pare că nu sînt prea clare: Alexandru ar fi, după alți istorici, fiul lui Evdochia, a doua soție…
– Evdochia?
– Cu Evdochia, sora lui Simion Olelcovici, principele Kievului, a avut cu certitudine alți doi fii: Petru și Bogdan, cunoscut și sub numele de Bogdan Vlad, ambii murind în1479…
– Și apoi?
– Apoi, cu Voichița, fiica lui Radu cel Frumos…
– Radu cel Frumos?
– Da, Radu cel Frumos, care a obținut în 1462 tronul Țării Românești cu ajutorul turcilor, prin înlăturarea lui Vlad Țepeș, fratele său. A fost înfrînt de Ștefan cel Mare și Sfînt la Soci – în 1471, și la Vodna – în 1473. Maria, soția lui și Voichița, fiica lui, au fost aduse ca pradă de război în cetatea Sucevei de către Ștefan cel Mare și Sfînt. în 1475, după ce s-a petrecut divorțul de Maria Mangop…
– Parcă am citit undeva…
– Maria Mangop, sora lui Petru Mangop, domnitorul principatului Mangop, situat în sud-estul Crimeii, a fost luată de soție în 1471 de către Ștefan cel Mare și Sfînt. în 1475, cînd principatul Mangop a fost transformat în raia de către turci, domnitorul moldovean a divorțat de această Marie…
– Mai ales că îi ardeau călcîiele, se pare, după Voichița…
– într-adevăr, imediat după acest divorț, Voichița a devenit prima doamnă a Moldovei și a dăruit soțului ei pe Bogdan, care a ajuns domnitor în perioada cuprinsă între anii 1504 și 1517 sub numele de Bogdan III, Bogdan cel Chior sau, după alți istorici, Bogdan încrucișatul.
– Dar cu nu mai puțin celebra Maria Rareș din Hîrlău cum a fost?
– La Hîrlău domnitorul „se odihnea” după războaie, cum spune cronicarul Grigore Ureche. Din această legătură a rezultat un fiu nelegitim, Petru Rareș, care va deveni domnitor în 1527, după fratele său vitreg Bogdan III și după fiul acestuia, Ștefan V, cunoscut și sub numele de Ștefan cel Tînăr.
– Petru Rareș a domnit pînă în 1538, cînd, cu sprijin turcesc, a urcat la tron Ștefan VI, cunoscut și sub numele de Ștefan Lăcustă…
– Ștefan Lăcustă a fost fiul lui Alexăndrel Vodă, despre care am mai vorbit. Atunci Moldova iar s-a fragmentat, pierzînd Buceacul și Tighina. Vedeți, domnule Ciucescu, luptele pentru tron dintre fiii și nepoții lui Ștefan cel Mare și Sfînt, purtate cu saci de galbeni duși la înalta Poartă, au accentuat fragmentarea Moldovei și aservirea ei turcilor. Chiar și Petru Rareș a redevenit domnitor în 1541, după ce a ajuns încărcat de galbeni la Istanbul.
– Domnule Carteputredă, este necesar să vă amintesc că, totuși, nu lupta pentru tron dintre fiii sau nepoții lui Ștefan cel Mare și Sfînt a dus la pierderea Bucovinei din 7 mai 1775 către Imperiul Habsburgic sau la includerea Basarabiei între granițele Imperiului Rus la 28 mai 1812, în urma Păcii de la București, ca să dau două exemple de importante fragmentări ale Marii Moldove.
…Priveam zidurile de un alb impersonal ale catedralei Mitropoliei Moldovei din Chișinău și mă gîndeam că dacă ea ar fi fost construită pe timpul lui Petru Rareș, cel care a patronat realizarea frescelor exterioare ale mănăstirii Voroneț, poate universitarul chișinăuan Carteputredă ar fi fost mai puțin critic la adresa fiilor legitimi și nelegitimi ai lui Ștefan cel Mare și Sfînt. (Doru CIUCESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.