Cu ochii peste gard

Glorie și decădere

• Submarinele nucleare din Sevastopol (1)

A vizita la Sevastopol baza submarinelor nucleare – devenită muzeu, înseamnă a privi prin meandrele timpului la alternanța inexorabilă a gloriei și decăderii. Umbrele trecutului acestui oraș-port se întind spre multe zări, inclusiv peste crestele Carpaților. Am avut ocazia să îndepărtez o parte din praful depus pe scoarțele istoriei acestei zone geografice cu ocazia unui simpozion de comunicări științifice organizat la Sevastopol în septembrie 2001 de către Universitatea din Donețk. Ceea ce dă farmec și poziție militară strategică Sevastopolului este golful navigabil, pătruns adînc în coasta stîncoasă a peninsulei Crimeea pe o lungime de aproape zece kilometri. Țărmul acestei limbi marine prezintă două intrînduri importante (golful Artileriei și golful Sudic), făcînd ca zona centrală a orașului să fie înconjurată de apă pe trei laturi.
…Primele informații luate de la localnici privind Sevastopolul le-am obținut înotînd lîngă „pamiatnik zatoplennîm karabliam” (monumentul vaselor scufundate), aflat la nici o aruncătură de băț depărtare de aleea cheului betonat transformată ad-hoc în plajă. Soarele era foarte generos, iar apa mării atît de cristalină și de calmă încît se putea observa fundul stîncos aflat la cîțiva metri adîncime. în preajma mea se mențineau la suprafața apei prin mișcări lente trei doamne ce puteau fi bunicuțe, mai mult înroșite decît bronzate, cu tenul puțin ridat, bine proporționate, avînd căști de plastic transparent pe cap, care lăsau să se vadă părul vopsit, parcă obligatoriu, în galben; oricum, niște regine ale balului în tinerețea lor. Ele și-au dat seama că sînt străin de oraș măcar pentru faptul că nu venisem cu echipament specific de înot (nu știam că în centrul orașului oamenii se pot scălda), iar curiozitatea sau vigilența față de eventualii spioni le-au îndemnat să se îndrepte spre mine. Dialogul a avut loc în rusă și franceză, cît învățase fiecare la școală.
– „Pamiatnik ustanovlen na iskusstvennom ostrovke” (monumentul este așezat pe o insuliță artificială), am auzit la un moment dat. Pe o plăcuță de aramă fixată de monument, acoperită parțial de cocleală verzuie și de cristale argintii de sare am putut citi: „V pamiati karablei zatoplennîh v 1854 – 1855 gg. dlia zagrajdenia vhoda na reid” (în amintirea navelor scufundate în anii 1854-1855 pentru blocarea intrării în radă). Textul mi s-a părut ambiguu; nu-mi era clar dacă vasele au fost scufundate de artileria franco – britanică sau, în mod intenționat, chiar de ruși în timpul războiului Crimeii. Am încercat să mă lămuresc, dar cunoștințele mele în rusă și ale doamnelor în franceză erau insuficiente unei astfel de subtilități. Apoi mi-am dat silința să le explic companioanelor mele că, în urma păcii de la Paris din 1856, marile puteri au garantat existența pricipatelor Moldovei și Valahiei, care în urma alegerii unui domn comun, în persoana lui A.I. Cuza, s-au unit la 24 ianuarie 1859, ceea ce a însemnat un pas uriaș spre realizarea României. Doamnele m-au ascultat parcă suprasolicitate de termeni noi, neînvățați în timpul școlii. în schimb, dialogul a decurs mult mai ușor cînd mi s-a explicat că monumentul a fost realizat în anul 1905 de sculptorul estonian A.G. Adamson și de arhitectul rus V.A. Feldman.
– „Eta voennîi karabli, russkii ili ukrainskii” (Acest vas de război este rusesc sau ucrainean)?, am întrebat eu la vederea unui crucișător care intra în port, aflat atît de aproape încît se distingeau clar militarii stînd aliniați la pupa. în loc să-mi răspundă au început să fredoneze același marș pe care îl cîntau marinarii. Le-am întrebat cum de știu atît de bine cîntecul. Mi-au răspuns că toate sînt soții de ofițeri de marină militară și că au rămas văduve.
– „Veuves de guerre” (văduve de război)?
– „Niet, ani oceni mnogo liubili piti, panimaete?” (nu, lor le-a plăcut foarte mult să bea, înțelegeți)?
M-am uitat mai bine la ele: nu se întristaseră (se spune că lacrimile văduvelor se usucă rapid), ba, în ochi, le jucau niște luminițe.
– „Vous – comme les sous-marins nucléaires, toujours en forme” (sînteți ca submarinele nucleare, mereu în formă), am încercat un compliment.
– „Da, mî – kak iadernnîie padvodnîie lodki” (Da, noi sîntem ca submarinele nucleare), le-am auzit exclamînd de plăcere
– „Vî – russkie ili ukrainskie” (sînteți rusoaice sau ucrainene)?
– „Mî – russkie iz Sibiri” (sîntem rusoaice din Siberia).
Așa am aflat că tinerii ofițeri își alegeau femei după gustul lor din întreaga fostă Uniune Sovietică și nu erau refuzați datorită perspectivei unor salarii relativ mari și a apartamentelor gratuite de pe malul mării Negre.
…Am luat direcția golfului Artileriei, urmat la mică distanță de „troika” (troica) de „iadernnîie padvodnîie lodki”. După cîteva minute am ajuns în dreptul unei imense construcții albe, culoarea majorității clădirilor din Sevastopol, cu arhitectură de cazinou. Mi s-a spus:
– „Eto – Dvareț Detstva i Iunosti – pastroenie kommunizma” (acesta este Palatului Pionierilor și Tineretului – construcție a comunismului). De acolo, am avut perspectiva întregului golf al Artileriei, o copie redusă la jumătate a Cornului de Aur din Istanbul, dar avînd toate clădirile noi și mă gîndeam că Sevastopolul a beneficiat, pe de o parte, de un aflux privilegiat de fonduri de dezvoltare venite de la Moscova, iar, pe de altă parte, de o afluență selectă de femei frumoase din întinsa Uniune Sovietică. (Doru CIUCESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!