Cu ochii peste gard

Moda „topless” ucraineană

• Submarinele nucleare din Sevastopol (2)

în cadrul unui simpozion de comunicări științifice organizat în 2001 de Universitatea din Donețk tocmai la Sevastopol, la o distanță mai mare decît, de exemplu, dintre Bacău și Mangalia, am avut ocazia să vizitez orașul interzis turiștilor pînă în 1996, cînd baza militară navală a fost deschisă publicului. Dar, pe lîngă interesul prezentat de celebra bază a submarinelor nucleare transformată în obiectiv turistic, am avut plăcerea să iau contact direct cu oameni din spațiul ex-sovietic. Universitarii din Donețk au atras peste două sute de colegi, în special din Rusia, Bielorusia, Azerbaidjan, Kazahstan și, bineînțeles, din Ucraina propunîndu-le să petreacă un adevărat sejur de vacanță pe malul mării Negre la sfîrșit de sezon, în cele două săptămîni de simpozion (!). Chiar și în această lume selectă, limbile occidentale de circulație internațională sînt vorbite cu multă dificultate; limba rusă încă este primordială în documentarea științifică la est de istmul ponto-baltic. De exemplu, deoarece am prezentat lucrarea în limba engleză, a fost adusă o translatoare ucraineancă.
… într-o zi am participat la dezbaterile unei „mese rotunde” ale cărei discuții se întinseseră toată după-amiaza. Acolo l-am cunoscut pe Taras Hrivnîciuk, un universitar din Kiev, care, spre surpriza mea, introducea cuvinte românești în conversație, deoarece bunicul din partea mamei lui era din Cernăuți.
– Numele meu, Hrivnîciuk, vine de la „hrivnî”, adică grivne – moneda noastră națională; noi, ucrainienii, spre deosebire de ruși, pronunțăm de multe ori consoana „g” ca un „h”, a ținut să mă informeze companionul meu. Era un om de aproape 40 de ani, scund, ușor burtos, pistruiat, cu ochii verzi, chel, spîn, dar, în compensație, cu o mustață roșcată uriașă, în evantai. Ca o gazdă bună, mi-a propus să ne destindem vizitînd „ruinî drevnevo goroda Hersonesa Tavriceskovo” (ruinele localității antice Hersonesus din Taurida), fondată în 421 înainte de era noastră. Știam că Taurida este numele grecesc antic al Crimeii și că locuitorii ei sacrificau naufragiații care le cădeau în mînă.
– Această denumire a Tauridei este amintită în „Ifigenia în Taurida” de poetul tragic grec Euripide, supranumit „filosoful scenei”.
– Da, desigur, am consimțit eu.
– O tragedie cu același nume a scris poetul, savantul și omul politic Goethe.
– Desigur, am încuviințat eu.
– O operă omonimă a compus Glück.
– Da, am răspuns eu, din inerție.
– Colonia Hersonesus din Taurida a fost întemeiată cu cinci secole înainte de nașterea lui Hristos.
– Aaa, interesant!
– Acolo, Vladimir, marele cneaz al Kievului, a fost creștinat în anul 988 la biserica Sfîntul Vladimir, din care au mai rămas doar ruine. Din acel loc s-a răspîndit creștinismul în toată Ucraina și apoi în Rusia.
– Ooo, foarte interesant!
– Tot acolo se găsește „tumannîi kolokol” (clopotul de ceață), care a fost construit în onoarea victoriilor pe mare ale armatei rusești contra celei turcești în prima parte a secolului al XVIII -lea. în 1855, el a fost luat de francezi ca trofeu în urma războiului Crimeii și amplasat „na sobore Parijskoi Bogomateri” (în catedrala Notre Dame din Paris). Apoi, în 1913, pe căi diplomatice, s-a reușit readucerea clopotului „na sevastopoliskuiu zemliu” (pe pămînt sevastopolian).
– M-ați convins, să mergem!
…Peste o oră ajunsesem în capătul sud-vestic al orașului, lîngă ruine, pe țărmul înalt și stîncos al mării Negre. Soarele se pregătea să apună pe direcția paralelei care trece prin Sevastopol, insula Șerpilor și delta Dunării; țărmul românesc se afla la nici 300 de kilometri depărtare.
– Frumoasă priveliște, nu-i așa? Ucraina era considerată Franța Uniunii Sovietice, iar Crimeea – Coasta de Azur a Ucrainei.
– Sînt copleșit de peisaj, am admis eu, pe cînd privirea mi-a fost atrasă la poalele stîncilor, unde un golfuleț se termina cu o plajă naturală care părea încă animată pentru ora aceea tîrzie.
– „Eta edinstvennîi pescianîi pliaj iz Sevastopolia” (Aceasta este unica plajă nisipoasă din Sevastopol), a revenit la limba rusă Taras Hrivnîciuk.
Am coborît pe alt drum, care trecea chiar pe lîngă plajă. La lumina roșiatică a apusului de soare am început să observ că pe mica suprafață de nisip se purta moda „topless”. Mă simțeam ca un cîrmaci din antichitate, care, la auzul cîntecelor sirenelor, îmi îndreptam corabia spre țărmul cutat și pietros din Hersonesus, riscînd să o sfărîm. Ghidul meu ex-sovietic n-a pierdut ocazia să intervină:
– Acum ați înțeles cît de profundă este perestroika noastră.
Tot căutînd celebra baza militară navală am nimerit peste alte pericole, reprezentate de acele „submarine” carnale; nu mă așteptam ca „pescianîi pliaj” din Sevastopol să se asemene atît de bine, din anumite puncte de vedere, cu plaja Tahiti de pe Coasta de Azur, unde Brigitte Bardot în anii ’50 și-a expus „les nichons” (nurii) pentru prima oară, inaugurînd, astfel, moda „topless”. (Doru CIUCESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!