De ce Eminescu?

Eminescu este începutul, Eminescu este șfîrșitul…
Geniul poporului român erupe la suprafață din cînd în cînd, scoțînd la iveală valori artistice inestimabile.
Trecînd pe lîngă plopii ce nu au soț, zăbovind un timp „la mijloc de codru des”, ajungi să te pierzi cu ochii în luceafărul de dimineață.
Sufletul nostru rezonează cu natura, cu dulcea tristețe pe care ne-o dă o scurtă oglindire într-un ochi de apă, Eminescu transpunînd în versuri simțirile tainice ale inimii oricărui muritor.
Nu se poate să nu fi simțit fiori dulci, ca apoi, citind pe Eminescu, să nu fi remarcat adevăratul sens al cuvîntului „dor”. Preocupările scriitoricești ale poetului sînt vaste, atingînd publicistica, folclorul, filosofia, critica teatrală. Miturile preluate de Eminescu sînt tratate cu vigoarea genialității unanim acceptate.
Tragismul vieții sale ne înfioară, scoțînd în evidență condiția omului de excepție ce nu se încadrează în tiparele impuse de societate. (Bianca MAFTEI)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!