Imagine sau „nebunia fotbalului”
„Din fotbal nu se cîștigă decît în planul de imagine”, este o vorbă spusă de mulți dintre oamenii care investesc în echipele românești. O vorbă valabilă în special în ligile inferioare, acolo unde se toacă foarte mulți bani. în județul Bacău, în liga a 3-a, sunt înscrise cinci echipe. Este vorba despre Pambac, Aerostar, FC Willy, FCM II și Petrolul Moinești. Primele două echipe au în spate societăți comerciale cu nume pentru care, 60-70 de mii de euro pe an, sunt un nimic. FC Willy este o echipă privată sută la sută. Patronul echipei este Vasile Păun, administratorul puternicei fabrici de confecții „Willy”. Mai marele „pinguinilor” scoate din buzunarul propriu bani pentru a acoperi cheltuielile cu cele două echipe pe care le patronează, una ce activează în Liga a 3-a și una în Liga a 4-a. Dar lucrul ăsta nu-l sperie deloc. Vasile Păun e ferm convins că-și va scoate „pîrleala” cîndva. Deja, o parte dintre tinerii săi fotbaliști au fost verificați de echipe din primul eșalon. „La început trebuie investit”, a spus patronul celor de la FC Willy. FCM II Bacău e „satelitul” echipei ce evoluează în prezent în liga secundă. Dacă ar fi să luăm în calcul jucătorii care au trecut pe la această echipă și care au ajuns acum la formații din Liga I, atunci cu siguranță că FCM II Bacău ar fi o echipă „pe profit”, printre puținele din liga a 3-a. Și Aerostar face parte din echipele fericite. Cu siguranță că „de vină” este și manageriatul asigurat de președintele Doru Damaschin. Gruparea patronată de SC Aerostar SA a vîndut pînă acum doi fotbaliști, pe sume mari. Pantelimon a plecat la Poli Timișoara pentru 100 000 de euro, la fel ca și Ghinga, cedat în această iarnă Sportului Studențesc. Așadar, în contul Aerostarului au intrat în ultimii ani, 200 000 de euro. în plus, Aerostar este în continuare coproprietar pe aceștia, cu diferite procente. Așadar, un caz fericit. Petrolul Moinești era cîndva susținută de Petrom. După privatizare, echipa a rămas fără sprijinul Petrom-ului. Acum, cînd echipa e la un pas de Liga a 4-a, de finanțare se ocupă doar Primăria și cîțiva sponsori. Pambac a investit mulți bani în această echipă. Au fost aduși jucători cu nume, dar și antrenori de primă mînă. Condițiile, o spun fotbaliștii, sunt la fel de bune cu cele ale multor echipe din Liga a 2-a. Asta pentru că Pambac vrea performanță. Vrea să promoveze în Liga a 2-a. Și pentru asta, trebuiesc investiți foarte mulți bani. Bani care aduc, pentru început, doar imagine.
Spectatorii au gratuitate
La acest nivel, jucătorii cîștigă între 500 și 3000 de euro pe an din contracte, la care se mai adaugă primele de joc. Acestea pot ajunge, în cazul în care echipa promovează, la alte cîteva sute de euro. Spre dezamăgirea conducătorilor, vînzările de bilete nu reprezintă, în divizia a 3-a, o sursă de venit pe care să te poți baza. în plus, mai toate cluburile oferă gratuitate la meciurile sale, tocmai pentru a avea spectatori care, în medie, vin în jur de 2-300 la fiecare meci. Puțin. Chiar foarte puțin comparativ cu meciurile din același eșalon, dar înainte de Revoluție. în concluzie, cea mai mare parte a cluburilor din eșalonul trei termină fiecare an competițional în pierdere, însă patronii continuă să se implice în fenomenul fotbalistic. Pentru că le place fotbalul, ori pentru că vor să-și facă imagine.
(Cristi SAVA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.