De la lume adunate

Cu sau fără „caracter”…

Calistrat COSTIN

CARACTER… – „particularitate fundamentală a unei persoane care se manifestă în orientarea, unitatea și consecvența ideilor și acțiunilor sale” – definiție de dicționar, simplă ca „noapte bună!” Lucrurile se complică atunci cînd vorbim despre „oameni de caracter” și „oameni fără caracter”! De ce? „Fără caracter” nu vrea să însemne că respectivul biped (sapiens!) nu are un fel de „caracter”, ci că are un „caracter urît”, că-i un om „de nimic”, pe care nu se poate conta, de care-i mai bine să te ferești, „om rău”, hapsîn, negru-n cerul gurii, sălbatic, josnic, ticălos, mîrșav, ordinar ș.am.d.! Nu-i locul aici să intrăm în dezbateri prea „științitice” asupra noțiunii de CARACTER, au făcut-o apăsat, clar, cu argumente specifice, psihologii, noi doar ne mărginim a observa că, îndeobște, caracterul se consideră a fi un aliaj compus din „trăsături înnăscute și dobîndite”. Zestrea nativă e aia ținînd de „naturelul” fiecăruia („ce ți-e scris în frunte ți-e pus”), iar ce ne poate interesa și anima aici pe noi e partea caracterului ce se constituie din „influențele” mediului, prin educație în familie, școală, societate), prin modelare ori, pur și simplu, prin existența ca atare în lume! Cică omul ar fi bun de la natură, și numai dînsa, societatea, l-ar cam strica, i-ar vicia… caracterul! Nu-i chiar așa, credeți-mă pe cuvînt! Rușii au o zicere a lor: „lupul odată îmblînzit, visează mereu la pădure”, deh, nostalgicii lupești! Așa și cu omul, sînt trăsături, însușiri „de la natură”, genetice, care îi dictează „personajului” un anume „tip”, un anume mod de a fi, practic stabil, la oricîtă „educație” l-am supune! Altfel spus, te naști sub o stea, într-o zodie care-și imprimă „marca” pe chipul și destinul tău! Nu, nu vom intra în prea multe detalii că n-avem căderea; ceea ce ne interesează și ne privește pe noi „simplii muritori” sînt aspectele morale, poate și „umorale” ale chestiunii! Ei bine, într-o viață de om (mai ales din alea supuse la „tranziții” peste „tranziții”), parcă-i un făcut, dai mai mult peste oameni „fără caracter”, decît „cu caracter”! Dacă, în genere, pe lume sînt mai numeroși cei „fără” decît cei „cu”, atunci ne-am ars! Și-uite-așa începi să crezi în lumea „de dincolo” (nu aia din occident, că și aia-i vai de ea!), dar în lumea „de apoi”, devii, chipurile, credincios, o dai pe slujbe, pe împărtășanii, acatiste… Copil fiind (sau aproape bătrîn, nu mai știu!) am asistat la o păruială ca altă ceea între doi slujitori ai unor lăcașe de cult, ce mai, purtători de har, care și-au făcut un rost pe pămînt din a propovădui credința în „cel de sus”; păruiala s-a amplificat – deh, credința e molipsitoare… – prin atragerea în „joc” și a enoriașilor celor doi părinți, s-a lăsat cu răniți, cu distrugeri de sfinte simboluri, pare-mi-se că unul mai slab de inimă și credință a trecut la cele veșnice! întrebarea care se pune: aveau sau nu aveau caracter „părinții” respectivi (nu mai țin minte de ce „confesiune” anume erau)?! Și, uite-așa, în felul meu „om de caracter” am ajuns a fi extrem de sensibil la „prezența” sau „absența” caracterului din dotarea semenilor mei! Un măscărici de circ urla în arenă că, atenție: „caracterul nesimțit face omul fericit!”, și se dădea de exemplu pe el! Nu l-am crezut atunci, acum îl cred… Și o nedumerire: un om deștept, inteligent, cultivat are sau poate să nu aibă „caracter”?! Răspuns greu, dar nu imposibil… Și: un om simplu, „de la țară”, cum cată ca să fie la capitolul „caracter”?! Precum am afirmat, nu e locul aici a intra în detalii prea „tehnice”, socotind că, în esență, lucrurile sînt destul de limpezi. Trebuie totuși scoasă o morală din sugestiile de mai sus, o „morală electorală”: acuși-acuși vin alte alegeri și dacă iarăși punem parafa pe soiul de candidați „fără caracter” o încurcăm pentru alți patru-cinci ani, așa încît se impune a cunoaște pretendenților la fotolii, în primul rînd, „fișa de caracter”, să nu ne trezim prea tîrziu că dumnealor suferă de vreo… „caracteropatie”, și pînă să-i dăm jos din scaunele și de pe socluri spre a-i pune pe alții în loc, ne ies peri albi, părul prin căciulă, că și cu „referendumurile” astea vedeți cum e, mai mult nu e… Și, dacă tot veni vorba de caracter, ascultați ce glăsuie un neamț dintre aceia…: „Aburcați un broscoi pe un tron de aur, și el, broscoiul, va sări imediat înapoi în mlaștină”!”, hapsîn, negru-n cerul

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!