~1 min lectură 15 comentarii

Decizie la PNL, înaintea negocierilor cu PSD: „Primăria Bacău sau Consiliul Județean, altfel ne batem pentru amândouă!”

Florin Popescu

Biroul Permanent Județean Bacău al Partidului Național Liberal l-a mandatat ieri pe ministrul Mircea Fechet, președintele organizației, să înceapă negocierile cu PSD pentru candidaturi pe liste comune la alegerile locale.

Liderul liberal a precizat că principala țintă la negocierile cu social-democrații va fi obținerea candidaturii pentru Primăria Bacău sau Consiliul Județean.

„Le-am solicitat colegilor un mandat ca să deschid negocierile cu PSD, cu ai cărui reprezentanți trebuie să ne întâlnim. Dacă nu vom obține o negociere avantajoasă pentru ambele părți, în special la Primăria Bacău sau Consiliul Județean, ne batem pentru amândouă”, a declarat Fechet, pentru Ziarul de Bacău.

Dacă nu se va obține una dintre cele două candidaturi, „nu excludem niciun scenariu, lăsăm toate posibilitățile deschise”, potrivit președintelui PNL Bacău. Dacă cele două partide se vor înțelege pentru Primăria Bacău și CJ, se va decide dacă se vor negocia liste comune în județ.

Reamintim, PSD a anunțat că negociază cu PNL, însă a exclus varianta susținerii actualului primar al Bacăului, Lucian Daniel Stanciu Viziteu.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

15
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. v
    veteranul
    24 februarie 2024, 09:05
    0

    va veti bate pentru amandoua si sigur le veti pierde.

    1. E
      Emi
      24 februarie 2024, 19:18 răspuns pentru @veteranul
      0

      bai hastag userist, iar delirezi?

      1. v
        veteranul
        25 februarie 2024, 07:46 răspuns pentru @Emi
        0

        eu sunt userist cum ma-ta e Madona

        1. R
          Relu
          25 februarie 2024, 17:32 răspuns pentru @veteranul
          0

          Da ma-ta stie ce faci? sau comenteaza si ea pe aici :))

  2. R
    Rudotel
    24 februarie 2024, 10:25
    0

    Eu insist pentru CJ. Se impune să fie o schimbare acolo după atâția ani!

    1. C
      Cetatean
      26 februarie 2024, 12:25 răspuns pentru @Rudotel
      0

      Sa faca din judet ce au facut din municipiul Bacau? Ai observat cum miroase in centru? Ce naiba se intampla cu canalizarile orasului? S-a mutat Morga in centru?

  3. A
    Aer
    24 februarie 2024, 11:16
    0

    Concret…. cine este pentru Primărie,nu ne mai plimbați după cireș…..aștept un răspuns,DA,SAU NU,CIBE ESTE DIN PNL,SI CINEVESTE DIN PSD???

  4. C
    Colegul de servici
    24 februarie 2024, 13:56
    0

    Te bati singur…pnl bc nu există!
    Esti la fel de agramat cum te am cunoscut la școală!
    Baftă…Succesul presupune studiu!

  5. C
    Cetatean
    24 februarie 2024, 15:27
    0

    Nu votez cu niciunul! Alte variante.

  6. U
    Umoristul
    24 februarie 2024, 15:58
    0

    Ma buseste rasul !

  7. C
    Ciprian bucur
    25 februarie 2024, 09:05
    0

    Nu stiu la ce s-a raportat PNL si dl Fechet crezand ca au vreo sansa la CJ. Insa cu primaria ne-am lamurit dupa ultima lor decizie. Multumim, next.

  8. E
    EMI
    25 februarie 2024, 10:55
    0

    Cred că Viziteu e favorit clar.

  9. G
    Gabriela
    25 februarie 2024, 18:14
    0

    Hastagii PSD o sa voteze pt CJ și or să îl ia… că îs mulți tare in judet.
    Postacii și pupincuriștii PNL (în dosul PSD) nu or să ia nimic.
    Singurul lucru unde va fi incertitudine e primăria. Daca vizitiul rămâne la USR, pierde el, câștigă Bacăul.
    Daca vizitiul se duce la PNL, pierde el și PNL, câștigă Bacăul de doua ori!
    Așa că… Unde se da lupta pt primărie?
    (Nu, PSD nici macar nu intra in calcul pt primărie, nu ii vrea nimeni acolo! Poate eventual să candideze benea, să vadă cât de „iubit” este de băcăuani! Nici măcar jumătate din votul partidului nu ar strânge, dar e mare șef! Cum de îl înghite organizația?)

    1. g
      gabi
      26 februarie 2024, 06:35 răspuns pentru @Gabriela
      0

      hastagii …psd?! duduie nu ti-ai luat medicamentele sau nu te ajuta bibilica? si mai aveti si drept de vot …

  10. v
    voicu
    26 februarie 2024, 04:50
    0

    Aveau o sansa dar s-au prefacut ca se bat cu Beneia, si altii din PSD, plimbarile acestei triste figuri prin judet, si in Moldova sau alte zone din Tara, au facut sa duca in ridicol PNL, care chiar nu exista in judetul Bacau; Tudorita Lungu s-a evaporat si nu mai are nici o activitate! Iar dintatul de la tineret este ridicol , altul nu ati avut! in ce calitate a fost tarait in excursiile lui FECHET prin Tara???De expert de mediu, de om care ii tine geanta lui FECHET ! Plecati nu vedeti cum aratati !! Iar Miroseanu cavalerul tristei figuri mai mult cu schiurile , nu a invatat nimic in toti anii astia de cand a beneficiat de functii !

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.