La Poiana Sărată a avut loc zilele trecute un accident de muncă, în urma căruia Petru Sima, angajat ca șofer la SC Ionela SRL din Pîrgărești, și-a pierdut mîna stîngă. Victima se întorcea de la pădure cu un transport de lemne. La un moment dat, mașina a derapat, iar Sima, speriat, a sărit din mașină. Aceasta s-a răsturnat și i-a prins brațul drept. Autocarosata de transport bușteni, cu numărul BC 24 NEI, condusă de Constantin Sîrbu, proprietatea firmei, era închiriată de altă firmă. Victima a fost transportată de urgență la Spitalul Municipal Onești, unde medicii au hotărît amputarea brațului. Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău s-au deplasat la Tîrgu Ocna și Onești pentru a demara ancheta acestui accident de muncă. După primele audieri ale martorilor, declarațiile strînse la dosar erau contradictorii. „Victima ne-a declarat că în timpul accidentului se afla în timpul serviciului, deoarece patronul îl trimesese să aducă acea încărcătură, iar patronul a susținut în primă instanță că Sima a făcut acest transport fără acordul lui. Noi am continuat verificările și în cele din urmă patronul a recunoscut că el l-a trimis, cu încă două persoane, să aducă materialul lemnos din pădure”, ne-a declarat Ioan Andrei, inspector șef adjunct la ITM Bacău. Odată ce s-a dovedit că Petru Sima avea trasată ca sarcină de serviciu, inspectorii ITM Bacău nu au mai avut nici un dubiu asupra faptului că au de anchetat un accident de muncă. „În cursul zilei de ieri am anchetat cei trei martori importanți: șoferul victima și ajutorul care a încărcat materialul lemnos. Din primele cercetări rezultă că victima se face responsabilă pe de o parte de producerea acestui accident pentru că a sărit din mașină. Urmează să stabilim responsabilitatea societății privind modul de respectare a prevederilor legale privind protecția muncii salariaților”, ne-a mai spus Ioan Andrei. În acest sens, inspectorii ITM Bacău vor verifica autorizațiile de funcționare pe linie de protecția muncii, dacă angajații au efectuat controlul medical periodic și dacă le-a fost făcut instructajul pe linie de protecția muncii și au fost completate fișele în cauză. Ancheta acestui accident de muncă va fi finalizată de inspectorii ITM Bacău săptămînă viitoare. (C.T.)
Lasă un răspuns