Bătrîna marcă de autoturisme Dacia a acoperit, în primul trimestru al acestui an, cea mai mare parte din piața fizică a dealerului auto Dedeman din Bacău. Lîngă autoturisamele dacia au stat, însă, și cele cu marca Renault sau Nissan.
Băcăuanii stau la rînd la Logan. Noul model lansat de uzina din Pitești, după conceptorii francezi de la Renault care o patronează, i-a robit pe cumpărători, astfel încît numai de la Dedeman s-au vîndut în primele trei luni ale anului 530 de unități. Așa cum ne-a informat asistenta de marketing Elena Hristea, luna martie a bătut recordul, cu 186 de mașini Logan, față de numai 86 în luna ianuarie și 176 în februarie. La acest tip de mașină, ratele și leasingul reprezintă 45% din preț. Dealerul din Bacău a plasat, însă, pe piață și marca Renault, cu circa zece variante și modele. Vînzările s-au ridicat la 108 unități în trimestrul trecut, jumătate numai în luna martie. Cele mai plăcute mașini de băcăuani au fost, din această marcă, Clio, Sedan și Megane Bicorp. Din clasa de vîrf, Dedeman a încercat piața și cu marca Nissan, evident la prețuri pe măâsură, care au atras doar nouă cumpărători pentru tot atîtea uniti vîndute. Dintre acesteam șase s-au vîndut în luna martie, varianta Primera fiind preferata. Compania Dedeman Bacău derulează, pînă pe 17 aprilie, campaniei de primnăvară „Zilele vehiculelor utilitare” pentru marca Renault, în care a lansat la vînzare, săptămîna trecută, o gamă completă de vehicule utilitare începînd cu Kangoo, un vehicul polivalent, funcțional, simpatic, și terminînd cu Master, un partener robust și valorizant, dar și cele mai recente inovații tehnice în domeniul motorizării și siguranței și produsele avantajoase de finanțare.
Anul 2005 este de aşteptat să fie de asemenea un an bun pentru industria şi piaţa deautomobile. Producţia naţională va înregistra un salt spectaculos, de peste 50%, alimentat în special de creşterea masivă a ritmului de producţie al Daciei Logan.
Pentru acest an, pe piața românească s-a apreciat că exporturile vor face un salt mare, probabil pînă la un nivel de peste trei ori mai mare decît cel din 2004, motivul fiind lansarea, în bandă largă, a exporturilor a mărcii Dacia Logan. În ceea ce privește piața internă, s-a mai apreciat că vînzările vor continua să crească stabil, dar la un ritm sensibil sub cel record înregistrat în 2004. „Ne așteptăm la o creștere a pieții de aproximativ 10%, astfel încît sperăm ca piața totală de autovehicule noi să atingă nivelul semnificativ de 200.000 de unități.
Firma Dedeman a fost înființată în 1992 și a deschis o rețea formată din cinci centre comerciale zonale și 14 magazine, cu 700 de salariați. De asemenea, Dedeman reprezintă interesele a 85 de firme din Italia, Spania, Franța, Polonia, Slovacia, Germania și România. Numai pe segmentul auto, firma este dealer pentru Renault, Dacia și Nissan. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.