Ștefan RADU
într-o emisiune televizată, dl. Talpeș afirma ca „serviciile speciale românești își desfășoară activitatea într-un mediu ostil”. Domnia sa știe ce spune, fiind fostul șef al Serviciului de Informații Externe. în plus, multă vreme a ocupat funcția de consilier prezidențial pe probleme de siguranță națională, în care calitate avea cunoștință despre ceea ce se întîmplă în această zonă instituțională. N-aș fi abordat acest subiect dacă ieri nu l-aș fi văzut pe dl. Maior, directorul SRI, asediat de jurnaliști imediat după audierea sa la comisia de specialitate a Parlamentului. Am avut sentimentul că este tratat ca un ins ajuns în atenția „regizorilor” de la DNA: întrebări agresive în lumina reflectoarelor, răspunsuri incluse, acuzații subînțelese și aluzii străvezii despre presupuse ilegalități. Dacă directorul Serviciului este astfel tratat, mă întreb cum este evaluat un simplu ofițer? în urmă cu vreo lună de zile, premierul Tăriceanu, la o adunare de partid (congres, conferință sau ceva asemănător, fără importanță pentru populația țării…), ataca dur chiar existența acestor instituții de culegere și prelucrare a informațiilor referitoare la siguranța națională. Domnia sa aprecia – cam grăbit și neargumentat -că ele sînt prea costisitoare și GREU DE CONTROLAT. Oare asta este problema reală? Nu se lasă serviciile de informații controlate chiar de fiecare politician ajuns – nici el nu știe cum – administrator al bunului public? Constituțional vorbind, există toate structurile democratice pentru a verifica și sancționa activitatea instituțiilor de informații. Dacă sînt breșe în sistem, Parlamentul are toată libertatea (și potența, cred…) de a corecta erorile legislative. însă a pune sub semnul întrebării structurile de siguranță națională mi se pare cel puțin exagerat, dacă nu cumva periculos. Gîndul mă duce la tot tărăboiul actual din țară. Președintele acuză miniștrii de luare de mită, un fost demnitar vorbește de plimbarea unor geamantane cu bani pe la Cotroceni, premierul se duelează în bilețele cu dl. Băsescu, iar în presă apar din ce în ce mai multe date despre matrapazlîcuri cu iz de corupție la nivel înalt. Toate aceste informații – anchetate sau „uitate” de către DNA – fac obiectul activității de zi cu zi a serviciilor speciale.
Conform actualei legislații, ofițerii de informații nu au voie nici să interogheze, nici să rețină persoane, nu au acces preferențial la date economice, financiare sau de altă natură și nici nu sînt exonerați de obligațiile comune oricărui cetățean. Obțin datele ca și jurnaliștii: de exemplu, au „surse” (pe care legea le numește informatori, colaboratori sau ofițeri acoperiți) în interiorul unor instituții și al marilor societăți ce pot distorsiona democrația prin acțiuni ale unor angajați corupți. De asemenea, ca în oricare altă redacție, vin oameni nemulțumiți de ceea ce se întîmplă în țara asta și se plîng unor ofițeri din servicii de nedreptățile îndurate. Dacă atunci cînd iei o țeapă în afaceri te poți adresa Președinției sau Guvernului, de ce n-ar fi normal să apelezi și la sprijinul altor instituții ale Statului?! Cum discreția asupra surselor și reclamanților este o chestiune de onoare și deontologie, mă întreb de ce se cere cu atîta disperare deconspirarea surselor folosite de către serviciile de informații? Dacă un funcționar cinstit, sătul de ceea ce vede că se întîmplă la locul lui de muncă, „toarnă” la presă este OK! Lumea îl tratează ca pe un erou pe frontul civic. însă dacă același funcționar colaborează cu serviciile de informații devine un fel de dușman public, un nenorocit imoral. Și mă refer la serviciile românești de informații, cele înființate conform Constituției și legilor organice în vigoare, prin voință parlamentară și în deplină concordanță cu democrațiile pe care le copiem (SUA, Anglia, Franța etc.). N-am auzit, în schimb, diatribe la adresa celor bănuiți că au „legături periculoase” cu CIA, MI6, Mosad… Altfel spus, alea sînt servicii democratice, benefice intereselor românești! Păi atunci să încheiem un „contract de prestări servicii” cu respectivele structuri informative străine care să ne asigure partea asta de siguranță națională! Dacă astfel ar gîndi un cetățean anonim, problema ar fi insignifiantă. însă atunci cînd premierul, miniștrii, parlamentarii, politicienii „vizibili” au un asemenea discurs, încep să cred că „războiul ascuns” este în plină desfășurare. Democrația nu se poate construi în mediu ostil. Și nici nu poți lăsa o țară în bătaia vîntului doar pentru ca unii (cu putere de decizie) să nu mai fie deranjați în afacerile și interesele lor de grup.
r în presă apar din ce în ce mai multe date despre matrapazlîcuri cu i
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.