Dezinteres pentru studiul cu privire la asocierea CET – RAGC

Administrator

O singură firmă s-a arătat interesată de licitația organizată de municipalitatea băcăuană pentru realizarea unui studiu de oportunitate privind asocierea dintre CET și RAGC. După ce licitația electronică programată pe site-ul guvernamental www.e-licitatie.ro nu a avut nici un succes, municipalitatea a organizat o licitație „clasică”, la sediul Primăriei, luni, 26 martie. De data aceasta s-a prezentat o firmă, a cărei ofertă va fi studiată zilele acestea, urmînd ca răspunsul municipalității să fie dat săptămîna viitoare.
Ideea unificării celor două societăți aflate în subordinea Consiliului local a apărut anul trecut și a fost motivată prin faptul că ar fi o solicitare venită de la cetățeni pentru ca aceștia să nu mai plătească două facturi – una pentru apa rece și una pentru apa caldă. Unii consilieri au spus chiar că, prin asociere, ar scădea cheltuielile pentru că nu vor mai fi doi directori și două consilii de administrație. Primăria anunțase că este dispusă să plătească între 25.000 și 35.000 de RON pentru realizarea acestui studiu. (Răzvan BIBIRE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.