O mulțime de pensionari nu vor mai beneficia de abonamente subvenționate de autobuz
Deși numărul celor care vor beneficia de abonamente subvenționate la transportul în comun s-a dublat luna aceasta, o mulțime de pensionari nu vor mai avea dreptul la un asemenea abonament. Luna trecută s-au cheltuit pentru abonamente aproape 800 de milioane de lei, adică puțin peste 2500 de abonamente. Din cauza recalculării pensiilor, pensionarii care vor primi din această lună peste trei milioane de lei nu vor mai beneficia de nici o facilitate la cumpărarea unui abonament. De cum au aflat că nu vor mai primi abonamente gratuite, pensionarii au și dat năvală la Biroul de consiliere cetățeni din cadrul Primăriei Bacău. „Au venit la noi o mulțime de pensionari care nu mai primesc din acesată lună nici o subvenție la abonament. Au venit unii care aveau pensii de peste șase milioane de lei să ceară abonamente, dar nu putem face nimic împotruva legii”, ne-a declarat Aurel Popescu, inspector în cadrul Biroului de consiliere cetățeni.
Totuși, luna aceasta vor beneficia de reduceri la abonamente aproape 5.000 de persoane. Adică, din bugetul Primăriei se vor cheltui peste 1,5 miliarde de lei. Cei mai mulți bani pentru abonamente au fost alocați celor aproape 3.000 de persoane cu handicap și însoțitorii lor, care vor beneficia de abonamente gratuite. Cei care vor beneficia de doar 50 % reducere la abonamente sînt: 501 pensionari care au pensii sub trei milioane de lei, 440 de donatori de sînge și 571 de asistați social.
O altă categorie de persoane care pot beneficia de 50% reducere la abonamentele pe trei luni sînt veteranii de război și luptătorii de la revoluție. (Alexandru COVACI)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.