A început să picteze în stilul artei naive într-un moment cînd avea deja 15 ani de experiență ca medic. Un moment cînd alții își iau gîndul de la o altă preocupare decît meseria de bază. A profesat ca medic stomatolog pînă în 1996, cînd s-a pensionat, și a rămas dedicată picturii, activînd pînă astăzi ca unul din cei mai buni artiși naivi români. Prin pasiune și consecvență, Constanța Voicu a reușit să se impună în lumea artei contemporane cu lucrări de pictură naivă ce au trezit admirația și respectul artiștilor plastici din toată țara, și nu numai. A participat la sute de concursuri naționale și internaționale, la care a obținut numeroase premii.
Pentru fostul medic stomatolog, tainele picturii au început a fi deslușite în anul 1981, cînd un moment nefericit din viață i-a îndreptat atenția spre universul culorilor. „Dacă e să vorbesc despre pictură, cred că pasiunea pentru desen o am din copilărie. A continuat, în facultate, unde îmi plăcea să fac planșe și rapoarte, pentru că nu se găseau cărți decît la bibliotecă. însă artele plastice m-au cucerit pe deplin în anul 1981, după moartea mamei, cînd am fost invitată de Catinca Popescu, într-o tabără la Berzunți. De atunci, pictura a devenit o terapie sufletească pentru mine. în toamna acelui an m-am înscris la Școala Populară de Artă din Bacău, unde i-am avut profesori pe Ilie Boca și Voicu Alexandrescu”, și-a amintit Constanța Voicu.
A ales pictura naivă fără să-și fi propus acest lucru. „Arta naivă a fost o întîmplare. Nu e nici ceva popular, nici ceva școlăresc. Este artă de suflet, în care fiecare spune o poezie. Și cred că în arta naivă se păstrează obiceiurile de la țară”, ne-a declarat Constanța Voicu. Tot în 1981, a luat parte la prima expoziție de pictură la Sindicatul Sanitar pentru ca, un an mai tîrziu, să poată consemna prima expoziție personală la Casa de Cultură „Vasile Alecsandri” din Bacău, în cadrul Clubului „Oamenii de Știință și de Artă”. Și, încet, au început să-i apară și roadele muncii. în 1983 a primit Premiul Național „Cîntarea României” și medalia de bronz, între 1985-1987 a obținut medalia de argint, iar în 1989, medalia de aur. Iar lista cu premii și distincții poate continua.
Deși lucrează cîteva zile bune, chiar și două săptămîni, la un tablou, Constanța Voicu nu-și face probleme în privința surselor de inspirație. „Mă inspiră tot, dar nu creez decît atunci cînd am liniște. Iubesc copiii și apreciez oamenii. Caut să redau cele mai frumoase momente din viața omului și urmăresc ca omului să-i placă tabloul. Lucrez atent pentru că îmi doresc să nu stîlcesc figurile personajelor. Vreau ca oamenii să privească cu plăcere lucrările mele. De aceea, fiecare chip se detașează de celelalte”, ne-a explicat artista. Prezentă la toate evenimentele culturale ce țin de arta naivă, Constanța Voicu se pregătește acum de participarea la Bienala Internațională de Artă Naivă din Italia. Acolo unde va reprezenta nu doar județul Bacău, ci și România, în elita picturii naive mondiale. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.