Florin Vasile Apoltan Grecu, directorul tehnic al departamanetului Avicola din compania Agricola Bacau a fost nominalizat in Topul 100 al tinerilor manageri intocmit, in aceasta saptamina, de revista Business Magazin. Este, astfel, singurul bacauan din Top. Florin Apoltan are 35 de ani si a venit la Agricola direct din facultate, pe un post de sef de ferma. Din 2003 este directorul tehnic al departamentului pe care il considera placa turnanta a companiei si lucreaza cu jumatate dintre cei 1.500 de angajati ai acestuia. Cei care au intocmit topul au retinut cifra de afaceri de 75 de milioane de euro de la Avicola Bacau, la care au contribuit direct Florin Apoltan si subordonatii sai si care reprezinta 60% din cea a intregii companii, ca si la profitul de cinci milioane. Lucreaza intr-un domeniu care a trecut, in ultimii ani, prin mari prefaceri, dar si prin mari incercari, in care insa a tinut pasul cu vremurile si acum nu se gindeste la plecare, ci, mai degraba, la perfectionare, evident, pentru o pozitie superioara in staff-ul intreprinderii. Declaratiile pe care le-a facut organizatorilor Topu-ului il arata ca pe un om ambitios. „Daca nu as fi fost promovat, in 2003 – spune Flrorin Apoltan -, as fi plecat”. Acum este masterand si, dupa aceleasi declaratii din Top, priveste cu incredere viitorul. (Petru DONE)
Directorul tehnic de la Avicola in „Topul 100 al tinerilor manageri”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.